4. Ce se întâmplă cu omul când moare ? – In creștinism, moartea nu este finalul, ci după moarte începe adevărata viață, care este veșnică. Viața pe pământ este locul de pregătire și alegere a destinației veșnice. Din învățăturile D-lui Isus, rezultă că omul trăiește o singură dată pe pământ (Evrei 9.27), iar în timpul cât trăiește, își alege destinația veșniciei (Romani 2). Mântuirea este prin jertfa lui Hristos (Fapte 4.12; Efeseni 1). Dacă omul l-a acceptat pe Hristos ca Domn și a trăit viața in sfințenie, în conformitate cu învățăturile Sfintelor Scripturi, pocăindu-se de păcatele sale, acesta va merge în Rai. Omul poate accepta sau respinge darul Lui Dumnezeu. În cazul în care, omul a ales să săvârșească păcatul și l-a respins prin viața sa pe Hristos, va merge în iad. Iadul este tributul plătit pentru libertatea de alegere a răului (păcatului). In islam, se crede în viață după moarte, este afirmată existența raiului și a iadului, însă omul poate ajunge în rai, numai prin fapte bune, care au puterea de a anihila faptele rele dacă sunt mai multe. Omul ajunge singur la Dumnezeu, fără a exista un mijlocitor între Dumnezeu și om. În creștinism, omul păcătos nu poate ajunge singur la Dumnezeu, singurul mijlocitor fiind Hristos. În religiile orientale, omul prin faptele sale și prin mai multe reincarnări, trebuie să ajungă la unirea cu Unicul. Există și căi mai scurte de a ajunge la Nirvana, directe (contra cost, ești ars la deces, iar cenușa aruncată în fluviul Gange – sfânt pentru indieni), dar în esență toate râurile curg în ocean, astfel că, mai târziu, după mai multe vieți, fără a știi câte, se ajunge tot acolo. Prin moarte, omul după ce a parcurs mai multe vieți (reîncarnări – inițial și în animale, ulterior s-a revenit), ajunge la starea finală, de unire cu Unicul. Atunci Atman este Brahman. În esență omul dispare, abandonându-și personalitatea sa în Unicul. În concepția religiilor orientale, nu există iad sau vreo pedeapsă pentru păcat.

5. De ce este posibil să cunoaștem ceva ? – Creștinismul susține că omul poate cunoaște, însă doar în parte, deoarece omul nu poate cuprinde infinitul. Omul poate cunoaște prin studierea lucrărilor create, prin logos, însă cunoașterea Lui Dumnezeu nu este intelectuală ci personală și se poate realiza prin revelație. Logosul (cuvântul) general este Biblia, însă revelația poate fi și specială (Rhema). Dumnezeu niciodată nu se contrazice. Pentru islam, cartea sfântă este Coranul, iar cuvintele lui Mohamed sunt sfinte. În budism, cunoașterea are la bază învățăturile lui Gautama Siddhartha (Buddha Shakyamuni), un gânditor indian care se crede că ar fi trăit între 560 î.Hr. și 480 î.Hr. Meditația, yoga, citirea, reprezintă mijloacele prin care se ajunge la cunoaștere. Fiind foarte multe forme de budism, de la țară la țară, există o varietate mare de concepții. În budism, cărțile sfinte sunt Pali Tipitaka, care inseamna “trei cosuri” si se refera la cele trei invataturi de baza: Vinaya Pitaka (reguli de disciplină), Sutta Pitaka (discursurile lui Buddha) si Abhidhamma Pitaka (o sinteză a învățăturilor). În hinduism cartea sfântă este Vedele (Samhita, Brahmanele, Aranyaka, Upanisadele), la care se mai adaugă și alte scrieri.
6. Cum știm ce este bine și ce este rău ? – În creștinism, Dumnezeu este sursa Binelui, iar învățăturile sale, reprezintă legi și principii morale, care reprezintă standarde absolute. Omul a fost creat perfect, însă prin căderea în păcat, acesta nu a dobândit cunoștință despre bine și rău, ci doar sentimentul de goliciune, rușine și vinovăție, respectiv separare de Creator. Caracterul Lui Dumnezeu a fost descoperit prin poruncile sale, care privesc atât relația cu El cât și relația cu semenii. În calitate de Creator, acesta a stabilit standardul, iar prin Hristos, Dumnezeu S-a revelat pe sine. Răul, nu este o creație a Lui Dumnezeu, ci o alegere liberă a unui Înger (lucifer), de a se răzvrăti împotriva Creatorului. Prin păcat omul s-a separat de Dumnezeu, însă omul nu este pierdut definitiv, fiind răscumpărat prin Hristos, în termenii și condițiile stabilite de Acesta. În islam nu există păcat originar, omul este responsabil de faptele lui doar din momentul în care le înțelege. Allah este totul și toți trebuie să asculte de poruncile lui. În religiile orientale, unirea cu cosmosul, trece dincolo de bine și rău. În panteismul oriental este introdus conceptul de karmă – potrivit căruia, statutul prezent, este rezultatul unor fapte din trecut. În aceste religii nu există iertare din partea vreunui zeu, păcatul trebuie ispășit și va fi ispășit. Omul trebuie să facă binele și se va reîncarna de atâtea ori până va ajunge la unirea cu Unicul. Deși este negată moralitatea, în panteismul oriental, se acționează de parcă unele acțiuni ar fi corecte, iar altele greșite. Complexitatea religiilor orientale, fac imposibilă o analiză succintă a acestora, însă răspunsurile la întrebările esențiale, comportă serioase discuții și nasc o serie de alte întrebări la care nu există răspunsuri, întrebări la care creștinismul teist are răspunsuri clare.

7. Care este semnificația istoriei omenirii ? – Din perspectiva creștinismului, istoria este liniară și reprezintă o succesiune semnificativă de evenimente care duc la împlinirea planului Lui Dumnezeu pentru omenire. Istoria omenirii poate fi rezumată în patru cuvinte: Creație; Cădere; Răscumpărare și Glorificare. Din perspectiva creștinismului, într-o zi tot ceea ce este și se vede va pieri, pentru că Dumnezeu va aduce Împărăția Sa, iar toți cei găsiți vrednici vor locui cu El (Apoc. 21 și 22). Și islamul crede în rai și iad, însă Mohamed nu a arătat ca și Mântuitorul în Apocalipsa vremurile care are să vină.
In panteismul oriental, trecutul (istoria) nu are nici o semnificație, fiind irelevantă, având valoare de mit, deoarece totul este iluzie, numai absolutul și atotcuprinzătorul este real. Totul este ciclic și de oriunde ai porni, tot acolo ajungi, chiar dacă pornești din direcții opuse. După mai multe reîncarnării, fără să mai fie ținută socoteala lor, omul ajunge la nirvana, pentru ca apoi să dispară în Unicul, deoarece Atman este Brahman.

Analizând chiar superficial religiile și concepțiile care sunt la ora actuală în lume, constatăm că ele sunt creațiile unor oameni, care au influențat gândirea a unor mase mari de oameni, de continente sau popoare, însă toate sunt învățături omenești sau după caz drăcești, menite să ducă în rătăcire suflete create de Dumnezeu, pentru care, pe muntele răscumpărării Golgota, s-a plătit un preț scump și urmare a Învierii, planul Lui Dumnezeu de mântuire a Creației căzute, s-a isprăvit.
Nu toate drumurile (religiile, concepțiile) duc în Rai (Împărăția Lui Dumnezeu), întrucât Însuși Hristos a spus că, largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află (Matei 7:13-14). Că epistolele scrise de Apostolul Pavel, nu sunt de obârșie omenească și că toată înțelepciunea din Sfintele Scripturi, este de natură Divină, o arată clar în Galateni 1:11-12 și 2 Timotei 3:16, motiv pentru care ce este de la Dumnezeu, este superior a ce este de la om sau de la cel rău, care urmărește pierderea veșnică a oricărui suflet, crezând că dacă va lua cât mai mulți, vă scăpa de iazul de foc pregătit pentru el și ceilalți îngeri căzuți.
Isus Hristos a spus: Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine (Ioan 5:39); Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine (Ioan 14:6); Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei, veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi. Deci dacă Fiul vă va face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi. Ioan 8:31-32, 36