Marți, 04 Iunie 2019 03:00

Europarlamentare cu surprize (partea a II- a)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Romanii și-au descoperit spiritul civic

A treia surpriză: nimeni nu se aștepta la o participare la vot atât de mare: peste 49%, în condițiile în care, în urmă cu cinci ani, rata de participare la europarlamentare a fost de 32%. Toate casele de sondare își calibrau estimările pornind de la o participare de la 35 până la maxim 39%. Campania de demonizare a lui Dragnea și implicit a PSD, purtată cu atâta succes de Iohannis și partidele din opoziție, a mobilizat electoratul de dreapta și a demobilizat electoratul PSD.

Suprapunerea referendumului pe Justiție cu europarlamentarele reprezintă atuul câștigător al lui Iohannis, care, practic, a adus PNL cel puțin 5 procente în plus. Marele câștig al acestei campanii pentru referendum și europarlamantare este trezirea conștiinței civice, manifestata prin participarea la vot. Odată cu aceste alegeri toți românii au conștientizat forța votului. În votul fiecărui cetatean stă forța schimbării, primenirii și reformării clasei politice. A reprezentat un moment de declic și schimbare de paradigmă în ceea ce privește mentalul colectiv și indiferența manifestată în cei 30 de ani de democrație originală față de vot. Trebuie să ne obișnuim de acum încolo, din perspectiva prezidențialelor, localelor și parlamentarelor, care se apropie, la rate de participare de peste 60%, ceea ce reprezintă un semn de maturitate politică și înțelepciune. Cozile de sute de persoane, mai ales la secțiile din Diaspora, vor pune o presiune extraordinară pe întreaga clasă politică pentru a adopta votul prin corespondență sau votul electronic, chit că o atare modalitate de vot îi va fi detrimentală PSD.

Social-democrații ar trebui să învețe să comunice cum au făcut-o în ultimii 30 de ani. Dacă vor dori să supraviețuiască, trebuie să învețe să comunice pe platformele online, să-i recâștige pe tineri, populația urbană și românii ce trăiesc în Diaspora. Pentru asta e nevoie de alte mesaje și de o garnitură nouă de comunicatori. PSD nu se poate reinventa cu Rodica Nassar, Octav Cozmâncă, Mircea Geoană și Adrian Năstase. Sunt oameni tineri, oameni competenți, oameni integri în PSD care trebuie aduși în lumina reflectoarelor. Gabriela Zoană, Gabi Zetea, Victor Negrescu, Alexandru Petrescu, Roxana Mînzatu, Petre Gabriel sunt astfel de exemple. Alexandru Atanasiu, fostul senator și ministru al Muncii, ar trebui reactivat. Cătălin Ivan ar trebui adus înapoi în PSD. Conducerea PSD trebuie să aibă reprezentarea faptului că pomenile aruncate cu atâta generozitate și discreționar doar în anumite categorii socio-profesionale nu le aduce neapărat și voturi. Ingratitudinea e proverbială la români. Sunt peste 5 milioane de pensionari cărora PSD le-a majorat pensiile. Sunt 1,4 milioane de bugetari cărora PSD le-a dublat salariile. Sunt peste 800.000 de cetățeni cărora PSD le-a majorat indemnizația de handicap. Sunt peste 400.000 de șomeri cărora PSD le-a majorat alocațiile sociale. Deci,peste 7,5 milioane de români au beneficiat de pe urma generozității partidului de guvernământ. Câți au votat cu PSD pe 26 mai? Puțin peste 2 milioane. Doar în ultimii trei ani, PSD a majorat cheltuielile de personal și de asistență socială cu 73 miliarde lei (15 miliarde euro). Cu banii ăștia, care s-au dus în inflație și importuri, mai bine ar fi finanțat niște sute de km de autostrăzi, zeci de spitale, sute de școli sau câteva fabrici ori uzine. Pe astfel de investiții ar fi câștigat 20 milioane de români, ar fi câștigat România.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 10652 ori