Sâmbătă, 14 Martie 2020 00:00

În loc de Start-Up Nation: Câte 100.000 Euro pentru „diasporeni” și 50.000 Euro pentru studenți, fonduri europene pentru afaceri în România

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Românii care se întorc din diaspora vor putea obține fonduri europene de maximum 100.000 de euro fiecare, iar studenții până la 50.000 de euro fiecare, pentru a face mici afaceri în România, prin două noi programe aflate în pregătire în perioada aceasta, a declarat, vineri, pentru StartupCafe.ro, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Fondurile europene ar putea fi un înlocuitor temporar al programului Start-Up Nation 2020, prin care se ofereau câte 200.000 de lei din bugetul de stat și care are o dată de lansare incertă pe anul 2020, după picarea Guvernului.

Cele două noi programe vor avea împreună un buget total cumulat de 50 de milioane de euro, totuși mult sub bugetul (alocat sub formă de credite de angajament) de la Start-Up Nation 2020, de 1 miliard de lei, adică peste 200 milioane euro.
Innotech Repatriot-România te așteaptă - până la 100.000 euro pentru startup

Linia de finanțare „Innotech Repatriot - România te așteaptă” va fi destinată românilor din străinătate care se întorc în România și își deschid aici mici afaceri. Vorbim practic de o rebrand-uire a schemei de finanțare Diaspora Start-Up, prin care se dădeau până la 40.000 de euro pentru mici afaceri.

„Vrem să creștem finanțarea de la maximum 40.000 de euro la maximum 100.000 de euro”, a declarat, pentru StartupCafe.ro, Marcel Boloș, ministrul interimar al Fondurilor Europene.

Noua schemă de finanțare, „Innotech Repatriot - România te așteaptă”, va avea un buget alocat în jurul a 30 de milioane de euro în total, bani asigurați prin Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020, ne-a mai spus ministrul.

Ghidul solicitantului Innotech Repatriot va fi lansat în consultare publică la jumătatea lunii martie (probabil între 16 și 20 martie), timp de 30 de zile. Apoi, sesiunea de depunere a proiectelor se va deschide la începutul lunii mai (probabil între 4 și 8 mai) și se va închide la început de august (probabil între 3 și 7 august) 2020.

La acest apel de proiecte vor putea să depună proiecte, ca solicitanți eligibili, o serie de administratori de granturi, cum ar fi organizații neguvernamentale (ONG), patronate, sindicate, universități, companii. Acestea vor face proiecte mari, de 2, până la 5 milioane de euro, în care vor chema să se înscrie românii din diaspora, ca beneficiari finali (grup-țintă).

„Pe apelul Repatriot este și componentă tehnică, este și componentă non-tehnică”, a mai precizat Boloș, pentru StartupCafe.ro. Astfel, românii care revin în țară pentru afaceri vor putea face și firme din zona tech, cum ar fi cele de programare sau de jocuri video, dar și non-tech.
Innotech student - până la 50.000 euro pe startup

Celălalt program de antreprenoriat, Innotech Student, va acorda fonduri nerambursabile de până la 50.000 de euro studenților care vor să-și deschidă o mică afacere în România.

Această schemă de finanțare va avea un buget total de 20 de milioane de euro, tot prin POCU 2014-2020.

De această dată, se vor da bani pentru afaceri orientate către tehnologie. „Pe componenta de student, încercăm să ne ținem de domeniul acesta al tehnologiilor de vârf - IT, robotică, automatizări industriale, biotehnologii, firmele antreprenoriale care sunt în zona tehnologiilor de vârf. Vrem să vedem în ce măsură putem să selectăm proiecte pe partea aceasta de tehnologii de vârf”, a declarat, pentru StartupCafe.ro, ministrul interimar al Fondurilor Europene.

Ghidul solicitantului Innotech student ar urma să fie scos în consultare la începutul lunii aprilie (probabil 6-10 aprilie), timp de o lună. Apoi, sesiunea de depunere de proiecte ar trebui să pornească la începutul lunii iunie 2020 (1-4 iunie, probabil) și să se încheie la începutul lunii septembrie 2020.

Și la acest program, solicitanții care vor face și vor depune proiecte vor fi tot administratori de granturi (ONG, patronate, sindicate, universități etc.), care vor chema studenți să se înscrie în proiecte pentru a primi fondurile nerambursabile de maximum 50.000 de euro fiecare.

„Pentru continuitate, vor fi administratori de scheme, cu reguli stabilite prin ghidul solicitantului. Ar fi nepotrivit să vină studenții la noi direct, e dificil pentru ei”, a explicat ministrul Boloș.

Ambele programe vor trebui finalizate, cu ultimele plăți efectuate până la finalul anului 2023. „Avem la dispoziție aproape 4 ani”, a spus Boloș, întrebat dacă este timp suficient pentru implementare.

Tech Nation - IMM. În 18-22 mai se va lansa în dezbatere Ghidul solicitantului, iar în 24-28 august 2020 va începe depunerea proiectelor, timp de câteva luni. În această schemă, firmele mici și mijlocii își vor putea școli angajații, să deprindă cunoștințe elementare de lucru la calculator (cum ar fi suita Microsoft Office, de exemplu).

Citit 7503 ori