Copiii ne „vorbesc” de cele mai multe ori prin comportamente, si nu prin cuvinte.
A comunica ceea ce simți, înseamnă a știi să descifrezi ceea ce simți.
A simți înseamnă a trăi emoții. Dezvoltarea emoțională începe din primele clipe de viață (sau chiar mai curând) şi se continuă toată viața. Primele emoții la bebeluş şi copilul mic sunt cele de bucurie, tristețe, frică şi furie. Mai târziu apar emoțiile complexe precum ruşinea, mândria, curajul, uimirea, încrederea, şamd.
Copilul trebuie lăsat şi ajutat să-şi identifice emoțiile simțite intr-o situație sau alta şi nu să şi le reprime. El va intelege astfel, că a simți este normal, este bine...fie că este vorba de emoții pozitive sau negative.
Pentru ca mai târziu să-si poată controla sau stăpâni emoțiile, mai întâi trebuie să şi le identifice.
Iar a-ți controla emoțiile nu inseamnă a-ți evita sau reprima emoțiile, ci a învăța să trăieşti cu ele şi a ştii că fac parte din tine. Aici, un rol important îl au părinții. Prin felul in care reactioneaza la emoțiile copilului şi prin felul in care vorbesc despre propriile trăiri si experiențe, ei ii pot ajuta in dezvoltarea sau blocarea emoțională. (Orice critică adusă la o reacție emoțională a copilului-frică, furie, supărare-nu face decât să-i blocheze ulterior reacția respectivă)
Un copil care a fost lăsat/invățat să-şi trăiască emoțiile, va fi un copil care se va simti liber să se exprime, indiferent de natura emoției/trăirii.
În schimb...un copil care n-a fost lăsat şi invățat să-şi inteleagă emoțiile, va evita probabil să vorbească despre ceea ce simte, va fi „adeptul” unei comunicări superficiale cu cei din jur, va căuta mereu ceva care să-l țină ocupat...astfel incât să nu-i rămână timp pt a intra în contact cu el însuşi, sau pt „a simți”.
Vor creste cel mai probabil, purtând o mască a „fericirii” si vor fi cei care, vor da intotdeauna acelaşi răspuns: „totul e ok”/”sunt foarte bine”!
Suntem ceea ce simțim, iar a lăsa copilul să simtă, inseamnă a-l lăsa să fie el însusi, înseamnă a-l iubi aşa cum este!
Atunci când suntem in contact cu copiii noştri (emoțional vorbind), putem înțelege mai bine când ei ne transmit informații prețioase legat de starea şi nevoile lor.
Prin comportamentul lor de zi cu zi, ei ne pot arăta că ceva nu merge, că ceva, poate, nu facem bine, că echilibrul emoțional le este perturbat, că ceva ar trebui să se schimbe.
Ar fi de mare ajutor, dacă ne-am ridica măcar un semn de intrebare, atunci când un copil :
-nu doarme noaptea
-face pe el în timpul nopții sau chiar ziua, după o anumită vârstă
-refuză mai mereu să mănânce
-este deseori absent, fără a fi diagnosticat cu vreo tulburare care implică acest aspect
-îți atrage excesiv atenția in public prin comportamente „nedorite”
-nu vorbeşte despre/nu ne dă indicii despre emoțiile şi experiențele lui
-nu are nici un prieten
-refuză să meargă sau nu face față unor cerințe minime din gradiniță sau şcoală
-face crize de afect dupa varsta de 3 ani
-are temeri și îngrijorări excesive
-își petrece toată ziua jucând jocuri pe calculator
-se îmbolnăveşte foarte des(in special zona ORL şi aparat digestiv)
-nu se joaca şi nu împarte nimic cu nimeni
Acestea sunt doar câteva din semnele că un copil „nu primeşte” CEEA CE ARE NEVOIE! Nevoile emoționale nu îi sunt satisfăcute.
Iar nevoile noastre nu sunt nici pe departe, nevoile copilului nostru!
Privește-l, ascultă-l, înțelege-l, fii acolo pentru el!

Pentru mai multe informații accesați:
Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.;
facebook: Psiholog-Psihoterapeut Cristina Selea