Miercuri, 24 Aprilie 2019 03:00

828 persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul AJOFM Mehedinți

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În perioada 01.01.2019–31.03.2019, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Mehedinți au fost încadrate în muncă 828 persoane, dintre care 278 femei.
Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 379 au peste 45 de ani, 200 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 151 au între 25 și 35 de ani, iar 98 sunt tineri sub 25 de ani (din care 31 tineri NEETs).
În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 479 provin din mediul urban, iar 349 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale (428), urmate de cele cu studii gimnaziale (179). Numărul celor cu studii profesionale este de 147, cu studii superioare 60, studii postliceale 12 si 2 cu studii primare.Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Mehedinți, 694 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în intervalul 01.01.2019-31.03.2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3.155 persoane.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, puteți accesa https://www.anofm.ro/index.html?agentie=Mehedinti.

Citit 1808 ori