Joi, 25 Iulie 2019 00:00

Admitere 2019. Concurenţă acerbă în marile centre universitare din ţară

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Concurenţă mare la admiterea în facultate în marile centre universitare din ţară. La specializarea Informatică din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara sunt 11 candidaţi pe un loc, în timp ce la UMF Iaşi concurenţa este mai mare la specializarea Asistent medical decât la Medicină generală.

Potrivit unui comunicat al Universităţii Politehnica din Timişoara, în cadrul primei sesiuni de admitere s-au înscris 4.125 de absolvenţi de liceu pe cele 2.354 de locuri bugetate.

Dintre candidaţi, 210 sunt din categoria românilor de pretutindeni, 68 sunt înscrişi pe locurile speciale alocate absolvenţilor de licee din mediul rural, iar 43 sunt premianţi la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale. De asemenea, 329 de candidaţi s-au înscris pe locurile cu taxă.

Totodată, Universitatea Politehnica din Timişoara a informat că, la fel ca în anii precedenţi, domeniile Informatică sau Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei au rămas preferatele candidaţilor.

„Cele mai căutate domenii sunt Informatică (754 de candidaţi pe 65 de locuri), Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei (576 de candidaţi pe 155 de locuri), Mecatronică (215 candidaţi pe 90 de locuri), Autovehicule Rutiere (142 de candidaţi pe 80 de locuri), Inginerie şi Management (223 de candidaţi pe 155 de locuri), Inginerie Electrică (149 de candidaţi pe 90 de locuri), Arhitectură (187 de candidaţi pe 110 locuri), Ştiinţele Comunicării (175 de candidaţi pe 60 de locuri), Inginerie Geodezică (54 de candidaţi pe 32 de locuri)”, au transmis reprezentanţii Universităţii Politehnica din Timişoara.

Rezultatele finale la concursurile organizate în cadrul facultăţilor vor fi făcute publice în data de 26 iulie.

„Companiile pun presiune pe noi să creştem cifra de şcolarizare, dar nu putem să facem asta, pentru că nu avem capacitatea necesară. Nu avem suficiente cadre didactice care să acopere toate cererile venite din partea mediului economic. În acest an, am crescut cifra de şcolarizare între 5 şi 10 la sută”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, rectorul Universităţii Politehnica din Timişoara, Viorel Şerban.

Potrivit site-ului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, în total s-au înscris pentru anul universitar 2019/2020 un număr de 1.727 de candidaţi, numărul locurilor scoase la concurs fiind de 650 la buget şi 261 la taxă.

Astfel, la programul de studiu Farmacie din cadrul Facultăţii de Farmacie s-au înscris doar 88 de candidaţi, deşi au fost scoase la concurs un număr de 146 de locuri la licenţă, din care 96 la buget şi 50 cu taxă. La celălalt program de studiu din cadrul facultăţii, Nutriţie şi Dietetică, s-au încris 63 de candidaţi pe cele 50 de locuri la licenţă scoase la concurs, 20 la buget şi 30 la taxă.

Cea mai mare concurenţă la UMF Cluj-Napoca, de 2,56 candidaţi pe un loc, a fost înregistrată la programul de studiu Tehnică Dentară din cadrul Facultăţii de Medicină Dentară, unde s-au înscris 128 de concurenţi pe 50 de locuri la licenţă – 30 buget şi 20 cu taxă.

La programul de studiu Medicină de la Facultatea de Medicină au fost scoase la concurs 300 de locuri la buget şi 20 cu taxă, numărul celor înscrişi fiind de 771, iar concurenţa de 2,4 de candidaţi pe loc.

Înscrierea candidaţilor la UMF Cluj-Napoca s-a desfăşurat în perioada 15 – 19 iulie, examenul scris este programat miercuri.

Citit 9913 ori