Miercuri, 11 Mai 2022 17:51

Adulţii care însoţesc grupurile de copii pe drumurile publice ar putea purta veste reflectorizante

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Senatul a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă de modificare a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care se stabileşte că grupurile de şcolari/preşcolari vor fi însoţite pe drumurile publice de cel puţin doi adulţi, care vor purta veste reflectorizante. 

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 4 mai, a fost citită în plen de preşedintele Senatului, Florin Cîţu, care a condus şedinţa de luni, potrivit Agerpres.

Propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari liberali prevede că "deplasarea grupurilor de preşcolari şi şcolari efectuate pe drumurile publice se va efectua în prezenţa a cel puţin două persoane adulte, care vor ocupa poziţia din faţă şi din spate a grupului şi care vor purta veste reflectorizante sau elemente reflectorizante de îmbrăcăminte, indiferent de perioada din zi sau anotimp, astfel încât sa fie vizibili de la o distanţă de minim 100 de metri".

Potrivit proiectului de act normativ, "autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să asigure iluminarea suplimentară a trecerilor de pietoni nesemaforizate, cu autorizarea administratorului drumului public şi cu avizul Poliţiei rutiere".

Iniţiatorii proiectului subliniază că implementarea măsurilor privind siguranţa rutieră este o obligaţie a tuturor statelor din Uniunea Europeană, dar în numeroase cazuri modificările de infrastructură rutieră necesită timp şi resurse financiare, prin urmare orice îmbunătăţire adusă siguranţei traficului rutier cu implicaţii financiare reduse sau absente poate diminua numărul de decese.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Citit 1507 ori