Marți, 16 Mai 2023 07:50

Ce pensie vor primi românii din afara granițelor

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Daniel Baciu a menționat că pensiile comunitare reprezintă și ele o prioritate a CNPP, ținând cont de faptul că românii din afara granițelor sunt foarte numeroși.

„În perioada 11-14 mai a.c. am avut o întâlnire de lucru regională alături de colegii mei de la Casa Națională de Pensii cu reprezentanții caselor de pensii din județele din centrul țării respectiv Sibiu, Brașov, Cluj, Mureș, Covasna, Harghita, Bistrița și Buzău. Principalele subiecte pe care le-am abordat au fost analiza stadiului procesului de evaluare a dosarelor de pensie în vederea recalculării precum și gestionarea modului de transmitere în format electronic a formularelor europene în vederea deschiderii unui drept de pensie comunitară”, a scris Baciu pe pagina sa de socializare.

Pensiile pentru românii din afara granițelor

El a menționat că evaluarea dosarelor de pensie este pe departe cel mai important obiectiv al Casei Naționale de Pensii în perioada imediat următoare. Totodată, el a vorbit și despre pensiile de care ar trebui să se bucure românii din afara granițelor.

„Pensiile comunitare reprezintă și ele o prioritate a CNPP ținând cont de faptul că românii din afara granițelor sunt foarte numeroși, o parte dintre ei au ajuns la vârsta de pensionare și trebuie ajutați pentru a aplica la o pensie, acest schimb electronic de date ajutându-ne mult în vederea instrumentării dosarelor de pensie internaționale”, a comentat șeful CNPP.

Românii care au lucrat în străinătate au dreptul la o pensie comunitară

Trebuie menționat că persoanele care au lucrat în străinătate au dreptul la o pensie comunitară, adică perioada lucrată va fi luată în calcul indiferent unde vor ieși la pensie. Astfel, românii care s-au stabilit într-o altă țară, vor lua pensia din țara respectivă. Dacă au revenit în România, vor lua pensie din țara noastră. 

„Toți cei care lucrează în străinătate și au lucrat în România trebuie să înțeleagă că trebuie să se adreseze acolo unde lucrează în prezent. Aceasta este regula: se depune o cerere de pensie la o singură instituție dintr-un singur stat membru”, a explicat Maria Luiza Socol Florescu, directorul Direcţiei Relaţii Internaţionale la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Instituția în cauză va fi cea care va întreprinde demersul către autoritățile competente din toate statele membre implicate în proces. În procesul de calcul al pensiei, fiecare instituție implicată unde persoana muncit face un calcul propriu al drepturilor de pensie și acordă o pensie comunitară. În plus, fiecare instituție are obligația să facă un dublu calcul atunci când este vorba de calculul unei pensii naționale.

Citit 1576 ori