Joi, 07 Martie 2019 02:00

Comisarul șef Decebal Dumitru Drăghiea a preluat șefia IPJ Gorj

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Așa cum a anunțat ,,Jurnalul Olteniei” cu circa o săptămână de zile înainte, după informarea oficială solicitată și primită de la purtătorul de cuvânt al IGPR, subcomisar Georgian Drăgan, polițistul mehedințean cu gradul de comisar șef Decebal Dumitru Drăghiea, fiul prefectului Nicolae Drăghiea a preluat, începând cu data de 4 martie 2019, funcția de comandant al IPJ Gorj , la distanță de 3 luni de când a câștigat concursul pentru ocuparea acestui post.

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a emis ordinul de numire a lui Drăghiea în această funcție. Din primele informații reiese că procesul de investire al comisarului 3 D, cum i se mai spune, a fost amânat și întârziat din cauza unor grupuri de interese economice care au pus la cale stoparea revenirii acestuia în funcția de inspector șef al IPJ Gorj. Numai că, după cum se vede nu le-au mers mânăriile. Din luna octombrie 2018, de când i-a încetat interimatul la șefia IPJ Gorj, comisarul șef Decebal Drăghiea a revenit în județul natal unde a ocupat postul de șef al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Mehedinți.

Decebal Dumitru Drăghiea s-a născut în municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în data de 18 noiembrie 1978 și este absolvent a două facultăți și anume Academia de Poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza’’, Facultatea de Drept – Bucureşti 1997-2001 și Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative ,,Nicolae Titulescu’’, Craiova în perioada 2005-2007.
Din CV-ul său reiese că polițistul Decebal Drăghiea are o experiență vastă, în combaterea criminalității organizate întrucât a lucrat o bună bucată de vreme ca ofițer specialist la SCCO Mehedinți din cadrul BCCO Craiova.

Citit 2096 ori