Vineri, 03 Iulie 2020 08:19

Cresc pensiile! Cât va fi punctul de pensie de la 1 septembrie

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Finanțelor a anunțat de nenumărate rânduri că pensiile vor majorate de la 1 septembrie 2020. În plus, acesta a mai susținut că acestea vor crește cu 10 procente.

În acest context, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a venit cu informații despre punctul de pensie. Potrivit calculelor instituției după mărirea cu 10 procente a pensiilor de la 1 septembrie, punctul de pensie va fi de 1.775 de lei. În prezent, punctul de pensie este de 1.265 de lei.

Ce spune Florin Cîțu, ministrul Finanțelor
„Vom crește pensiile, dar vreau să alocăm mai mulți bani pentru investiții, să avem o economie care poate plăti pensii. Propunerea mea este 10%, să avem bani și de alocații, și de investiții. Efortul va fi de 10 miliarde de lei doar pe ultimele patru luni ale anului”, a spus Florin Cîţu la Digi24.

Ludovic Orban despre majorarea pensiilor
„Obiectivul nostru este să creştem pensiile cu cât putem, în mod real. Lucrul ăsta nu pot să-l spun acum, cu cât putem în mod real. O să-l constatăm după primele şase luni, în raportul semestrial pe care îl facem privind starea economiei, ţinând cont de prognoze.

Şi prognozele nu numai din România, pentru că trebuie să ţinem cont şi de prognozele de evoluţie economică în Europa şi prognozele de evoluţie ale tuturor partenerilor. Pentru că degeaba măresc pensiile, dacă după aia nu pot să le plătesc.

Putem face şi noi ca PSD, ne facem că mărim, dăm drumul la inflaţie, care erodează toată puterea de cumpărare în special pentru persoanele cu venituri mici şi raportăm că v-am mărit pe hârtie, dar, de fapt, când stai şi te uiţi ce poţi să cumperi cu banii respectivi, poţi să cumperi mai puţin decât cumpărai înainte de aşa-zisa creştere a pensiilor”, a spus Ludovic Orban.

Citit 6343 ori