Marți, 28 Ianuarie 2020 00:00

De ce a împrumutat Cîțu 3 miliarde euro de pe pieţele externe. Borza, precizări

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Finanţelor, condus de Florin Cîțu, a împrumutat, marți, 3 miliarde euro de pe pieţele externe, în prima emisiune de obligaţiuni denominate în euro din 2020. Joi, Remus Borza, prezent în platoul DCNews, a explicat că este vorba despre „o practică curentă și recurentă a oricărei guvernări, ce pornește de la construcția strâmbă a bugetului de stat”.

„Multe țări, chiar și Marea Britanie în urmă cu câțiva ani, au avut deficite mari. Și noi putem să ne asumăm un deficit de peste 3%, contează însă ce facem cu el. Îl aruncăm în consum? Generăm inflație, exces de lichiditate în piață? Încurajăm importurile și nu exporturile, practic finanțăm milioane de locuri de muncă în străinătate? Și în 2019 ne-am împrumutat cu peste 50 miliarde lei și cu peste 5 miliarde euro, adică în jur de 17 miliarde euro. Avem nevoie de împrumuturi pentru a refinanța datoria României și pentru a finanța implicit bugetul, care pornește cu un deficit de 40 miliarde lei”, a punctat Remus Borza.

„La data de 1 septembrie 2020, urmează să fie mărit punctul de pensie la 1.775 lei, înseamnă o creștere cu 40%, adică 20 miliarde lei. Însă, în continuare, intern, colectăm prost. ANAF nu a reușit să combată eficient evaziunea fiscală, care, în ultimii ani, are dimensiuni apocaliptice, în jur de 16 miliarde euro anual! E cea mai mare vulnerabilitate a oricărei guvernări: gradul sau capacitatea ANAF de a colecta mai mult și mai bine. Avem cel mai mic grad al colectării, undeva la 27% din PIB, față de o medie europeană de 35%. Nivelul scăzut de colectare a veniturilor bugetare este cauzat de incapacitatea ANAF de a crește colectarea și de evaziunea fiscală de dimensiuni apocaliptice”, a spus Remus Borza, adăugând că „România pierde, anual, din evaziune echivalentul a 17 autostrăzi Comarnic – Brașov sau 16 autostrăzi Pitești – Sibiu.”

Deputatul precizează că „avem nevoie de politici și proiecte de țară, de o reformă serioasă și profundă a statului, a instituțiilor statului și a marilor sisteme publice. În egală măsură, avem nevoie și de dialog, conlucrare și respect instituțional. Am încredere în Guvernul Orban că le va livra”, a conchis Remus Borza.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 7657 ori