Joi, 02 Mai 2019 18:00

Două programe finanțate pe fonduri europene pentru părinții cu posibilități financiare reduse

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul PSD de Dolj, Alexandra Presură, a punctat câteva din măsurile cu impact social luate de guvernul PSD-ALDE.

“Au fost lansate două programe cu un puternic impact social, finanțate din fonduri europene, prin care Guvernul PSD – ALDE vine în sprijinul părinților cu venituri mici și susține persoanele cu dizabilități, care vor să fie cuprinse în piața muncii. Un prim proiect se referă la dezvoltarea sistemului de educație timpurie. Astfel se asigură accesul gratuit în creșe pentru 30.000 de copii, pentru părinții cu posibilități financiare reduse și care au în creștere unul sau mai mulți copii cu vârsta de până la 2 ani. Stimularea mobilității și subvenționarea locurilor de muncă pentru șomeri și persoane inactive, persoane cu dizabilități reprezintă obiectivul celui de-al doilea proiect prin intermediul căruia persoanele cu dizabilități vor putea să-și achiziționeze tehnologii asistive prin care vor avea o viață independentă, astfel încât să poată avea un loc de muncă, cu un sprijin financiar de până la 5.000 de euro de persoană”, a precizat deputatul PSD de Dolj, Alexandra Presură.

Programului guvernamental „Investeşte în tine”

“Camera Deputaţilor a votat săptămâna trecută actul normativ care legiferează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2018 privind implementarea Programului guvernamental „Investeşte în tine”, un program important destinat preponderent dezvoltării tinerilor. Prin acest program, tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 26 de ani, care sunt înscrişi în programul obligatoriu de învăţământ sau urmează diferite cursuri de specializare, pot primi susţinerea financiară necesară pentru a-şi acoperi cheltuielile legate de accesul la studii, precum şi cele legate de diferite investiţii în educaţie, cultură, sănătate, sport sau chiar achiziţionarea de locuinţe”, a precizat deputatul PSD, se arată într-un comunicat emis de jurnalul olteniei.

Citit 1945 ori Ultima modificare Joi, 02 Mai 2019 18:01