Vineri, 07 Iunie 2019 03:00

Drumuri blocate în România din cauza ploilor. Situaţia actualizată

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Traficul rutier este afectat pe mai multe drumuri judeţene şi naţionale din cauza acumulării de apă sau a alunecărilor de teren în urma ploilor, în ultimele 24 de ore fiind emise 22 de avertizări de fenomene meteorologice, între care 11 au fost cod portocaliu pentru 10 judeţe, informează MAI.

„În ultimele 24 de ore, angajaţii Ministerului Afacerilor Interne şi autorităţile locale au acţionat în sprijinul comunităţilor din cele 53 de localităţi din 19 judeţe (AB, AR, AG, BH, BZ, DB, GR, GJ, GL, HD, IF, IS, NT, SJ,TM, TR, VL, VS şi VN) în care s-au produs efecte ale fenomenelor meteorologice şi hidrologice. La această oră, sunt în desfăşurare intervenţii​ în judeţele AR, GR, TM şi VL. În localitatea Ierşnic din judeţul Timiş, un echipaj de pompieri a intervenit cu ajutorul unei bărci pentru a salva o femeie a cărei casă a fost înconjurată de ape”, se arată într-un comunicat al reprezentanţilor Ministerului de Interne.

Potrivit sursei citate, pe parcursul ultimelor 24 de ore, la nivel naţional, au fost afectate 36 de case, 36 beciuri/subsoluri, 98 curţi, 29 anexe gospodăreşti şi două imobile ale unor operatori economici.

Circulaţia rutieră este afectată pe un drum naţional (DN 7/AR) şi pe 3 drumuri judeţene (DJ 205D/VN, DJ 609/TM şi DJ 682/AR). Totodată traficul rutier este blocat pe un drum naţional (DN 73D/AG) şi un drum judeţean (DJ 203K/BZ) din cauza alunecărilor de teren, iar pe un drum naţional (DN 7/VL) se circulă cu dificultate din cauza apei acumulate pe carosabil.

În ultimele 24 de ore au fost emise 22 avertizări/atenţionări de fenomene meteorologice imediate, dintre care 11 cod portocaliu pentru 10 judeţe şi 11 cod galben pentru 13 judeţe.

„În această dimineaţă la ora 10 a intrat în vigoare un Cod Galben de instabilitate meteorologică şi cantităţi însemnate de apă, valabil până la ora 22.00, pentru Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, nordul Olteniei şi local în Moldova, precum şi în zonele de munte. Pentru judeţele Timiş, Arad şi Bihor, Codul Galben​ este valabil până mâine, ora 06.00”, mai arată sursa citată.

Pentru a ajuta populaţia şi pentru a limita efectele negative ale atenţionărilor meteo, peste 14.000 de angajaţi ai Ministerului de Interne au fost la datorie.

Citit 10568 ori