Marți, 09 August 2022 09:29

După caniculă vine potopul!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

ANM a anunțat ce ne așteaptă în următoarea săptămână. După zilele caniculare, urmează condiții meteo de instabilitate atmosferică în mare parte din țară. 

Vremea caniculară își va mai face simțită prezența în România doar foarte puțin timp. Va mai fi cad doar două zile, meteorologii prelungind codul galben de caniculă până marți și extins în sudul țării, unde maximele vor ajunge la 37 de grade Celsius.

Apoi, vremea va întoarce foaia. După caniculă vine potopul! Urmează instabilitate atmosferică iar în regiunile din vest, centru și nord sunt așteptate ploi torențiale, vijelii și posibilă grindină. Într-o intervenție televizată, Mihai Timu, meteorolog ANM, a spus ce îi așteaptă pe români în zilele următoare.

Acesta a explicat că urmează două zile extrem de călduroase, cu maxime de până la 37 de grade. Apoi, vremea se va răci treptat. Potrivit acestuia, instabilitatea atmosferică se va accentua destul de mult și va cuprinde mare parte din țară sau, mai exact, vestul, centrul și nordul teritoriului. Meteorologul a precizat că sunt așteptate averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină, dar punctiform și vijelii.

„Așteptăm în continuare maxime între 33 și 37 de grade și disconfort termic accentuat. Apoi, există și o notă care anunță deja că ușor încep și manifestări de instabilitate atmosferică. Este adevărat că la sfârșit de săptămână vor fi doar pe arii mai restrânse și pe perioade scurte de timp, dar undeva la începutul săptămânii viitoare vom constata faptul că instabilitatea atmosferică se va accentua destul de mult și va cuprinde mare parte din țară sau dacă vreți vestul, centrul și nordul teritoriului, unde ne așteptăm și la averse cu caracter torențial, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină, dar punctiform și vijelii”, a explicat, la Digi24, Mihai Timu, meteorolog ANM. 

Luni, valul de caniculă va persista în sudul și sud-estul teritoriului unde local va fi caniculă, iar disconfortul termic se va menține ridicat. În vest, nord şi centru, precum şi la munte, instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea şi caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi mai însemnate. În restul teritoriului, astfel de fenomene vor fi posibile pe spații mai mici, după-amiaza, cu precădere în zonele deluroase, iar unele intensificări ale vântului vor fi în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 și 36 de grade, iar cele minime între 14 şi 24 de grade, uşor mai scăzute în depresiunile intramontane. De asemenea, hidrologii nu vin cu vești bune.

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va ajunge la 1.950 metri cubi pe secundă (mc/s) pe parcursul săptămânii viitoare, cu 2.350 mc/s sub media multianuală a lunii august (4.300 mc/s), potrivit prognozei realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la 13 august 2022.

„Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în prima zi staţionar, scade la valoarea de 2.000 mc/s în următoarele două zile, apoi în scădere până la valoarea de 1.950 mc/s unde rămâne staţionar până la sfârşitul intervalului, situându-se sub media multianuală a lunii august (4.300 mc/s). 

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în prima parte a intervalului relativ staţionare pe sectorul Gruia – Calafat şi în uşoară creştere pe sectorul Bechet – Tulcea, iar în a doua parte a intervalului debitele vor fi relativ staţionare pe tot sectorul românesc”, transmite INHGA.

În perioada 7 – 13 august, pe râurile din ţară, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere în prima jumătate a intervalului de prognoză şi relativ staţionare în partea a doua a intervalului, cu o uşoară tendinţă de creştere pe râurile din vestul şi nord – vestul ţării. 

Disconfort termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi de 34 – 36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19 – 21 de grade. Capitala se află sub cod galben de căldură, alături de alte 25 de județe din țară, până marți.

Valul de căldură va persista, iar luni și marți (8 și 9 august) se va intensifica ușor. Disconfort termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În general temperaturile maxime vor fi de 34…36 de grade, iar cele minime nu vor coborî sub 19…21 de grade.

Citit 1436 ori