„Am să îi fac o invitație domnului Guvernator să vină la Ministerul de Finanțe. Dânsul (Guvernatorul - n.red.) nu a mai fost de ani de zile la Ministerul de Finanțe. Am tot fost eu, anul trecut, și în cadrul unor discuții oficiale, dar și în cadrul unor discuții bilaterale. Acum am să-l invit eu la Finanțe, alături de președintele Asociației Române a Băncilor (n.red. - Sergiu Oprescu) și împreună vor trebui să-mi răspundă unor întrebări, tocmai pentru a evita situațiile care se întâmplă astăzi în zona sistemului bancar. Să le ascult și doleanțe, dar să le pun și eu întrebări la care vreu să am și câteva răspunsuri. Vorbim de provizioane bancare. Probabil că este (o premieră - n. red.). Este momentul ca domnul Guvernator să vină și la Finanțe și să discutăm deschis”, a afirmat Eugen Teodorovici, duminică seara, într-o emisiune la Antena 3.
Ministrul Finanțelor Publice a mai susținut că, în ultimele zile, a auzit că sunt presiuni agresive din partea BNR către bănci, pentru a se nu se scădea ROBOR-ul, cel în funcție de care este stabilită taxa pe activele financiare ale băncilor, de la începutul acestui an.
Este prima oară când fac acest lucru (n.red. - când îl invită pe Guvernator). Domnul Guvernator știe și ceilalți știu că simt anumite lucruri foarte bine și nu mă înșel”, a subliniat Teodorovici.
De asemenea, ministrul Finanțelor a mai susținut că ROBOR ar trebuie să fie stabilit în funcție de tranzacțiile care se fac, nu în funcție de cotații.
„În ianuarie se vor purta discuții cu cei din BNR și din bănci în ceea ce privește modul în care se aplică această ordonanță”, a menționat Teodorovici, referindu-se la OUG nr 114/2018, care include și taxa pe activele financiare ale băncilor.
De asemenea, ministrul Finanțelor a susținut că preferă să aibă un cost mai mare de finanțare, ca stat, „pentru că voi avea un cost mai mic în piață și voi câștiga din efectele de runda a doua, când vor scădea dobânzile în piață și va crește economia”.
Ministrul Finanțelor a susținut că BNR cunoștea faptul că băncile străine scot profitul din țară. „Sunt obligați să știe. Numai că și aici inspecția vine din partea Fiscului. Și aici Fiscul trebuie să știe lucrurile acestea și să acționeze în consecință. (BNR-n.red.) are pârghii și să și schimbe lucrurile care s-au întâmplat”, a punctat Teodorovici.