Marți, 12 Iulie 2022 09:14

Firmele mici sau mari din industria prelucrătoare vor putea beneficia de un sprijin financiar de la stat, între 15.000 și 200.000 de euro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, lansat în dezbatere publică de Ministerul Economiei, firme mici sau mari din industria prelucrătoare vor putea beneficia de un sprijin financiar de la stat, între 15.000 și 200.000 de euro, pentru dezvoltarea economiei circulare.

Ministerului Economiei informează că scopul proiectului este atât dezvoltarea de sectoare industriale noi, cât şi revitalizarea sectoarelor industriale tradiţionale prin procesarea şi utilizarea resurselor deja existente, a deşeurilor care au un impact negativ accentuat la nivel naţional, dar şi internaţional. 

„Economia circulară trebuie să fie un obiectiv de management pentru orice companie din România. 

Principiile promovate prin economia circulară generează un dublu efect, respectiv protejarea mediului şi plus valoare pe lanţul economic.

Pentru încurajarea unor astfel de planuri de management la nivelul companiilor, Ministerul Economiei a elaborat un Mecanism de acordare a sprijinului financiar de la bugetul de stat prin Programul de Tranziţie către Economia Circulară pentru industria prelucrătoare. Toţi cei care depun proiecte de investiţii în care vor include componenta de economie circulară vor beneficia de sprjin financiar între 15.000 şi 200.000 de euro din partea statului”, a transmis Florin Spătaru, ministrul Economiei, potrivit romaniatv.net.

Proiectul stabileşte categoriile de activităţi care pot beneficia de finanţare, precum şi criteriile de eligibilitate care trebuie respectate.

Activităţile vizate se referă la: transfer tehnologic pentru consolidarea economiei circulare; dezvoltarea activităţilor de cercetare-inovare, proiectare ecologică a produselor şi serviciilor care să promoveze principiile economiei circulare; înfiinţarea şi/sau dotarea şi operarea de centre de reparaţii şi recondiţionare a bunurilor; dezvoltarea activităţilor de reciclare a deşeurilor etc, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Economiei. Suma maximă acordată unui beneficiar pentru un interval de până la 16 luni este egală cu echivalentul în lei a 200.000 euro, cu plata eşalonată, pe bază de documente justificative, iar suma minimă este egală cu echivalentul în lei a 15.000 euro.

Cheltuielile vor fi suportate în procent de 85% de la bugetul de stat, restul de 15% din surse proprii ale beneficiarilor.

Citit 1495 ori