Marți, 05 Noiembrie 2019 13:03

Guvern Orban. Miniștrii pentru care garantează Remus Borza – SURPRIZĂ

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul Remus Borza a lansat un pronostic în ceea ce privește votul pentru învestitura Guvernului Orban.

„Ludovic Orban este un om politic carismatic, matur, versat, tenace, cu un discurs bun. Merită să fie prim-ministru pentru că s-a implicat foarte mult în succesul moțiunii de cenzură, purtând negocieri cu fiecare parlamentar în parte. La fel face și acum pentru votul de învestitură.

Clasa politică este datoare față de națiunea română să asigure stabilitate politică și responsabilitate în actul guvernării, cu atât mai mult cu cât suntem în plină campanie pentru prezidențiale, în prag de iarnă, și în pragul unei recesiuni economice globale, care va debuta anul viitor. Să nu uităm că țara are nevoie de un buget pentru anul 2020, care trebuie elaborat de Guvern și supus dezbaterii parlamentare în actuala sesiune. Iată doar câteva motive pentru care Parlamentul, pe 4 noiembrie, trebuie să învestească Cabinetul Orban. Era bine ca premierul desemnat să îi fi înlocuit pe cei trei miniștri propuși pentru Portofoliile Dezvoltării, Muncii și Finanțelor, câtă vreme au obținut un aviz negativ în Comisiile de specialitate. Asta este cutuma parlamentară. Dar votul dat în Comisiile de specialitate este unul consultativ și este la liberul arbitru al premierului desemnat să îi mențină sau să înlocuiască. Desigur că vorbim de un vot politic în Comisii. Nu putem spune că, de exemplu, Florin Cîțu e un băiat prost, cu o facultate și un doctorat la două prestigioase universități din Statele Unite și cu o experiență bancară relevantă în ultimii 15 ani, la Banca Centrală a Noii Zeelande, Banca Europeană de Investiții. A fost și economist șef la ING”, a spus Remus Borza în platoul DCNews, în cadrul emisiunii „Borza Analytica”.

Ulterior, deputatul a nominalizat câteva personalități din Guvernul Orban. „Jos pălăria pentru Orban care l-a propus pe Victor Costache la Ministerul Sănătății. Este o premieră ca la cârma Ministerului Sănătății să fie nominalizat un medic care nu a lucrat în sistemul public de sănătate, ci în privat. Timp de 12 ani, Victor Costache a acumulat experiență și bune practice în marile centre medicale din Germania, Franța, Scoţia, Marea Britanie, Danemarca. În 2014 a decis să se întoarcă în România, la Sibiu, unde manageriază singurul spital clinic privat universitar din România. În perioada 2014 – decembrie 2016, a fost președintele Consiliului de Administrație al respectivului spital, ocazie cu care am relaționat și interacționat zi de zi cu Victor. În ultimii ani, a realizat mai multe premiere naționale, europene și mondiale în chirurgie cardiovasculară. Pe Marcel Vela, propus la Ministerul Afacerilor Interne, îl cunosc, de asemenea, personal. Are o experiență bogată în zona administrației publice locale, fiind, timp de 12 ani, primarul municipiului Caransebeș. Generalul Nicolae Ciucă, nominalizat la Ministerul Apărării Naționale, este un militar de carieră, până mai ieri, șeful Statului Major al Armatei Române. Dar ceea ce remarc în mod special sunt integritatea și patriotismul acestui oltean, care, de mai bine de 30 de ani, își slujește țara cu arma în mână. Nu mai pun la socoteală că este un pescar înrăit.

Costel Alexe, propus la Ministerul Mediului, a fost revelația la audierile din Comisie. Cred că și Orban și Turcan au fost plăcut impresionați de discursul și prestația sa. Are două facultăți și un doctorat la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași. Am colaborat foarte bine cu el în perioada în care eram președintele Comisiei de Mediu și Costel vicepreședinte. Un alt coleg de-al meu, avocatul și deputatul Cătălin Predoiu, a fost propus ministru al Justiției. A fost cel mai longeviv ministru al Justiției de după 1990, fiind la conducerea Ministerului pentru cinci ani. De numele lui se leagă și reforma Codurilor. Bogdan Aurescu, un diplomat de excepție al României, este o alegere cât se poate de inspirată pentru Ministerul de Externe. Este cel care, în urmă cu zece ani, a câștigat pentru țara noastră disputa cu Federația Rusă privind insula Șerpilor și delimitarea platoului continental.

Cu Virgil Popescu, propunerea lui Orban pentru Ministerul Economiei, am lucrat la fel de bine în Comisia de Industrii și Servicii a Parlamentului. E un om cu o bună pregătire și dorință de reformă a economiei și industriei energetice românești. Lucian Bode, un ardelean de-al meu, este o propunere inspirată pentru Ministerul Infrastructurii. Îl cunosc de mai mulți ani, de pe vremea când era ministru al Economiei în Cabinetul Ungureanu, dar de care m-am apropiat mai mult în ultimii trei ani, fiind colegi în Comisia Parlamentară de Prietenie a României cu Qatarul.

Sunt oameni valoroși, au dovedit competență, integritate și viziune. Să le dăm un cec în alb trei luni de zile, după care să-i luăm la întrebări”, a concluzionat Remus Borza.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 8782 ori