Vineri, 30 Decembrie 2022 04:43

Guvernul Ciucă a adoptat proiectul de lege privind modificarea Codului penal

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se aduc modificări Codului penal, precum şi altor acte normative. 

 

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, proiectul de lege pune în acord cu dispoziţiile Constituţiei prevederile legale declarate neconstituţionale prin decizii ale Curţii Constituţionale care vizează Codul penal, precum şi dispoziţii din legi speciale în materie penală şi execuţional penală. 

"Pentru armonizarea celor 8 decizii ale Curţii Constituţionale de admitere a unor excepţii de neconstituţionalitate referitoare la Codul penal, sunt propuse modificări şi completări în special cu privire la condiţia unităţii subiectului pasiv în cazul infracţiunii continuate, modalitatea de calcul a pedepsei în cazul săvârşirii unei infracţiuni în timpul minorităţii şi a alteia după majorat, îndeplinirea în mod defectuos a atribuţiilor de serviciu în cazul infracţiunilor de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, conducerea pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere şi prelevarea mostrelor biologice în cazul conducerii unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", se arată în comunicat.

Prin proiect sunt aduse modificări şi completări Legii nr. 682/2002 privind protecţia martorilor. Astfel, sunt vizate atât sfera persoanelor care pot beneficia de reducerea limitelor prevăzute de lege în cazul în care, înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii, denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni, cât şi sfera infracţiunilor care fac obiectul denunţului. 

"Actul normativ prevede, totodată, şi completarea Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal în ceea ce priveşte modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Codul penal (legea penală de dezincriminare) care să includă deciziile Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare, precum şi deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluţionarea unui recurs în interesul legii prin care o faptă determinată nu mai întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni sau forma de vinovăţie cerută de aceasta", mai menţionează Guvernul. 

Proiectul merge la Parlament, pentru adoptarea în cele două camere.

Citit 1523 ori