Vineri, 11 Ianuarie 2019 21:18

Iohannis și Dăncilă, compromis. Borza, mesaj tranșant pentru protestatari

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Deputatul independent Remus Borza salută decizia președintelui Klaus Iohannis de a participa la ceremonia și concertul inaugural de la Ateneul Român, organizate odată cu preluarea oficială a Președinției uneia dintre cele mai importante instituții, Consiliul Uniunii Europene. De asemenea, în contextul protestului anunțat pentru joi seară, deputatul a transmis un mesaj important.

 Joi, Remus Borza, prezent în studiul DCNews pentru emisiunea săptămânală „Borza Analytica”, a făcut următoarele declarații cu privire la ceea ce este deja numit evenimentul săptămânii: „Preşedinţia rotativă a Consiliului UE, preluată pe 1 ianuarie 2019 de România, va debuta, joi, cu o ceremonie de deschidere şi un concert inaugural la Ateneul Român. Concertul va fi susţinut de Orchestra Uniunii Europene, formată din muzicieni din toate statele UE. Un concert inaugural al Preşedinţiei române la Consiliul UE va avea loc şi la Bruxelles. Sunt momente importante pentru țara nostră, momente ce oferă o fereastră unică de oportunitate și vizibilitate. Avem o șansă istorică pentru o corectă poziționare a României în plan extern, diplomatic, în ceea ce privește favorabilitatea și cunoașterea realităților din România. După cum am spus și cu alte ocazii, din păcate, imaginea țării noastre este percepută distorsionat de către marile cancelarii, fie că vorbim de Washington, Paris, Londra, Berlin sau Bruxelles. În cele șase luni în care asigurăm președinția Consiliului UE, putem îmbunătăți percepția, crește favorabilitatea și dezvolta un sentiment de simpatie față de România”.

„Deși avem experiența organizării unor summite NATO, ceea ce se va întâmpla anul acesta e incomparabil ca desfășurare de forțe. Vom avea zeci de mii de delegați. Vor fi câte trei, patru evenimente majore care se vor suprapune într-o singură zi. Vor fi dezbateri legate de viitorul UE post Brexit, de migrație, economie, comerț, agricultură, schimbări climatice, fiscalitate, securitate și lista poate continua. Sper să putem fructifica această șansă”, a spus Remus Borza


Iohannis și Dăncilă, compromis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va participa la evenimentul de la Ateneul Român. „Alături de Iohannis și Dăncilă, vor fi prezenți greii Europei: preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, al Parlamentului European, Antonio Tajani, şi al Consiliului European, Donald Tusk. E un compromis în interesul țării, făcut atât de Dăncilă, cât și de Iohannis. Prezența celor doi la ceremonie este o decizie ce ține de normalitate”, a afirmat Remus Borza.


Protest de față cu greii  Europei


 Deputatul independent a făcut referire și la protestul anunțat pentru joi seară. „Într-un moment în care unitatea contează mai mult ca oricând, pe rețelele de socializare a fost anunțat un protest. Sunt persoane care se mobilizează pentru a veni în fața Ateneului Român să înjure Guvernul României, să arate cu degetul înspre „hoții” și „corupții” de la PSD. Trebuie să înțelegem că nu e vorba de Dăncilă, de Dragnea sau PSD. E vorba de România. E vorba de interesul național. Preşedinţia Consiliului UE este exercitată pentru o perioadă de șase luni, prin rotaţie, de fiecare stat membru. Este pentru prima dată când deținem președinția rotativă. Suntem în fața unei oportunități istorice pe care o vom mai avea peste 14 ani, dacă va mai exista Uniunea Europeană. Trebuie să dăm dovadă de unitate, de respect față de interesul național și valorile românești.


Haideți să lăsăm deoparte orgoliile personale și afinitățile politice, să nu înjurăm, să nu fluierăm, să nu facem semne obscene. Haideți să fim civilizați! Măcar atât putem face, dacă nu pentru noi, măcar pentru generațiile viitoare”, a transmis deputatul Remus Borza.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 12611 ori Ultima modificare Vineri, 11 Ianuarie 2019 22:45

Media