Joi, 28 Martie 2019 02:00

Lidl retrage de la vânzare un produs popular

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lidl Romania a anunţat că recheamă sandvişul „Chef Select, sandwich sortările Pui şi bacon prăjit şi Salam de Sibiu şi caşcaval, 200g“, pe care clienţii îl pot returna deja, potrivit unui anunţ publicat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Mai exact, producătorul sandvişului este Tip Top Food Industry, iar anunţul vizează toate aceste produse, indiferent de termenul de valabilitate.
„S-a constatat că produsele afectate conţin făină de soia nedeclarată pe etichetă. Din cauza posibilelor reacţii alergice la ingerare, clienţii cu alergie la soia ar trebui să ţină cont neapărat de retragere şi să nu consume în niciun caz produsele. Având în vedere posibilele reacţii alergice în urma consumului, clienţii alergici la soia trebuie să acorde o atenţie absolută acestei rechemări. Pentru acele persoane care nu sunt alergice la soia, produsele sunt apte pentru consum”, arată anunţul companiei.
Produsele vizate au fost doar vândute de către Lidl România. În momentul în care a fost sesizat, retailerul a scos produsele de la vânzare. „Produsele pot fi returnate în toate magazinele Lidl. Contravaloarea produselor va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, menţionează Lidl în anunţ.
Această retragere vizează exclusiv produsele „Chef Select, Sandwich sortarile Pui si bacon prajit si Salam de Sibiu si cascaval, 200g“.
Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Chef Select, nu sunt afectate de această rechemare.

Citit 1993 ori