Vineri, 15 Februarie 2019 02:00

Lista băncilor care nu vor mai funcționa în România în cazul unui BREXIT dur

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Zece instituții bancare figurează în bazele de date ale BNR ca fiind din Marea Britanie și funcționează în România. Clienții acestor instituții trebuie să știe că în cazul unui BREXIT dur ele nu vor mai putea funcționa pe plan local din 30 martie 2019.

„În lipsa unui acord de retragere ratificat până la data de 29 martie 2019, care să prevadă eventuale dispoziții tranzitorii, precum și în absența prelungirii acestui termen de către Consiliul European, în acord cu Marea Britanie (...), începând cu data de 30 martie 2019, entitățile din Marea Britanie care furnizează în România servicii bancare și de plată, precum și servicii de emitere de monedă electronică, prin intermediul sucursalelor sau în mod direct, nu vor mai beneficia de regimul pașaportului unic european, în baza autorizației acordate de autoritatea competentă de origine din Marea Britanie, și vor fi tratate ca entitățile din țări terțe în ceea ce privește posibilitatea de a înființa sucursale sau de a desfășura activitate prin agenți, respectiv de a furniza servicii în mod direct în România, ca stat membru UE”, transmite BNR.

Potrivit sursei citate, în lipsa unei autorizații acordate de BNR, activitatea sucursalelor din România ale entităților din Marea Britanie menționate mai sus, precum și furnizarea de servicii în mod direct în România de către asemenea entități, încetează de la data de 30 martie 2019. “În acest context, supunem atenției utilizatorilor de servicii prestate de aceste entități în România oportunitatea contactării furnizorilor pentru a verifica dacă aceștia au în vedere o strategie care să asigure evitarea sincopelor în relația cu clienții, continuitatea prestării respectivelor servicii sau încetarea relațiilor contractuale, după caz”, precizează banca centrală.

În evidențele BNR figurează în prezent un număr de 10 instituții de credit din Marea Britanie care au notificat băncii centrale furnizarea de servicii în mod direct pe teritoriul României, acestea fiind Bank Leumi UK Plc, Bank of China (UK), Barclays Bank UK Plc, Credit Suisse (UK) Limited, Gulf International Bank (UK) Limited, HSBC Bank UK Plc, HSBC Private Bank (UK) Limited, ICICI Bank UK Plc, Santander UK Plc și Union Bank of India (UK) Limited, infornează profit.ro.

Camera Comunelor a respins Acordul Brexit negociat de Theresa May cu Bruxellesul şi a votat o serie de amendamente. Problema este că noua formă a Acordului care ar fi aprobat de parlamentarii britanici trebuie prezentată şi Uniunii Europene, care a avertizat că proiectul de tratat nu va fi renegociat. Uniunea Europeană va introduce controale vamale la frontiera dintre Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord în cazul în care Marea Britanie va părăsi Blocul comunitar fără un acord privind viitoarea relaţie bilaterală.

Citit 11203 ori