Miercuri, 05 Aprilie 2023 11:25

Maratonul Olteniei deschide înscrierile pentru ediția 11 cu o ofertă specială: 1+1 gratis, la achiziția grupată a două înregistrări la eveniment

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Maratonul Olteniei 2023 dă startul înscrierilor la cursele de MTB și Trail Run, disponibile în cadrul evenimentului fizic din Râmnicu Vâlcea, cât și în formatul său virtual. Ediția 11 include o premieră la această competiție sportivă: oferta 1+1, valabilă în primele două zile de la lansarea înscrierilor. 

Evenimentul organizat de CEZ România revine în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în perioada 2023. la #MO2023 sunt oficial deschise pe pentru probele de concurs deja consacrate:

Cursele MTB: 22 km și 33 km

Cursele Trail Run: 12 km și 22 km.

În plus, și cei mici vor avea curse dedicate de alergare, în Parcul Zăvoi pe 27 august. 

Cursele sunt disponibile și în formatul virtual al evenimentului pentru cei care vor să alerge și pedaleze oricând și de oriunde, în limita a 100 de locuri disponibile. Noutatea constă în faptul că în acest an nu mai este necesară transmiterea dovezilor de finalizare a cursei. Toți cei care se înscriu vor participa la tombola Maratonului Virtual. 

Cursa pentru persoane cu dizabilități este valabilă exclusiv în formatul virtual. Înscrierile sunt, ca de fiecare dată, gratuite, în limita a 20 de locuri.

Până pe 4 aprilie (ora 23:59), iubitorii de sport pot profita de șansa de a achiziționa două înscrieri la preț de unul. Oferta se aplică doar înregistrărilor realizate printr-o înscriere de grup, de două persoane. Prin oferta 1+1, organizatorul evenimentului își propune să inspire cât mai mulți iubitori de sport să facă mișcare alături de cei din jur, indiferent de loc sau de nivelul acestora de performanță.

Mai multe detalii despre curse, înscrieri, premii, precum și regulamentul competiției, pot fi accesate pe website-ul www.maratonulolteniei.ro

1 cu sportul, 1 cu natura – filosofia de responsabilitate a ediției 11

Chiar dacă alergatul și ciclismul reprezintă două dintre cele mai verzi sporturi din lume, cu impact minim asupra naturii, realitatea este că orice activitate lasă urme asupra mediului. Chiar și un eveniment sportiv, prin care se dăruiește #energiepentrubine comunității.

De aceea, ediția a 11-a a Maratonului Olteniei vine cu o nouă promisiune, aceea de a deveni una sportul, una cu natura. Prin acest îndemn, #MO2023 încurajează publicul să facă mișcare în aer liber, cu grijă față de natură și de comunitatea din jur.

„Sunt 11 ani de când încurajăm comunitatea să adopte un stil de viață activ și sănătos. Credem în continuare în puterea sportului, iar fiecare ediție, inclusiv cea cu numărul 11, aduce ceva în plus. Motto-ul Maratonului Olteniei din acest an, 1 cu sportul, 1 cu natura, reafirmă faptul că performanța sportivă devine cu atât mai valoroasă cu cât este obținută într-un mod responsabil, în armonie cu natura.”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.

11 ani de sport și fapte bune au ajutat Maratonul Olteniei să devină 1 cu sportul, 1 cu comunitatea

În primii 10 ani de Maratonul Olteniei, peste 5.760 de iubitori ai mișcării s-au bucurat de sportul favorit și cu sprijinul lor, CEZ România a donat 137.152 euro comunității locale.

Și în 2023, fiecare persoană înscrisă la una dintre cursele de alergare sau MTB reprezintă un sprijin pentru cauzele sociale din comunitățile locale. La fel ca în fiecare an, sumele obținute din taxele de înscriere ale participanților vor fi dublate și donate de CEZ România către cauzele sociale ale ediției #MO cu numărul 11.

Noutăți despre Maratonul Olteniei 2023, dar și recomandări pentru participanți și experiențe din anii anteriori pot fi descoperite pe pagina de Facebook

Informațiile utile de la Maratonului Olteniei sunt disponibile și în aplicația mobilă. De la notificări, detalii despre curse și până la prezentarea cauzelor sociale, toate vor fi distribuite în aplicație. Aceasta poate fi descărcată din Google Play – http://bit.ly/2MD9S2B sau App Store – https://apple.co/2M0FQq4.

Citit 1563 ori Ultima modificare Miercuri, 05 Aprilie 2023 11:28