Joi, 14 Septembrie 2023 11:41

Ministrul de Finanțe anunță procentul de creștere al pensiilor: Așa s-a discutat în coaliție

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat cu cât vor crește pensiile românilor anul viitor.

Marcel Boloș a vorbit de creşterea pensiilor românilor şi a vehiculat un procent, în direct la Antena 3 CNN, însă a precizat că răspunsul final va fi dat de coaliţia de guvernare.

"Sunt bani pentru creşterea pensiilor, vor fi majorate cu minim 16 miliarde de lei. (...) 

În procente înseamnă că am luat în calcul o creştere a pensiilor cu aproximativ 14%, dar procentul final va fi anunţat de coaliţia de guvernare", a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş pentru sursa mai sus menționată. În privința pensiilor speciale, acestea ar urma să fie impozitate cu 20-25%, a mai precizat Boloş.

"Impozitarea cu 20%-25% a pensiilor speciale, să zicem, dar procentul îl definim prin calcule de sustenabilitate pe care le facem.

Comisia Europeană a cerut impozitare pe toată pensia.

Până la urmă, Comisia are ultimul cuvânt în privinţa validării acestor procente", a mai spus Marcel Boloş.

Cât vor crește pensiile românilor

Varianta 1: indexarea cu rata inflaţiei în martie (cum recomandă Banca Mondială)

Varianta 2: recalcularea celor cinci milioane de pensii după o nouă formulă din Lega Pensiilor

Punctul de pensie: va fi 40% sau 45% din câştigul salarial mediu brut stabilit anual prin legea bugetului.

Citit 2509 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Septembrie 2023 11:43