Vineri, 05 August 2022 08:36

Noi vești de la Guvern pentru cei cu pensii de până în 1.500 de lei

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un comunicat transmis recent de autorități arată că următoarele carduri vor fi alimentate cu suma de 250 de lei. Se întâmplă în ziua de 8 septembrie. 

Mai precis, un comunicat transmis de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) arată că toate cardurile sociale vor fi alimentate în ziua de 8 septembrie cu a doua din cele 4 tranșe în valoare de câte 250 de lei, pentru achiziția de alimente și mese calde.

Amintim că reprezentanții Poștei Române se asigură în cursul acestei săptămâni că nu sunt beneficiari eligibili care să nu fi primit cardul, inclusiv cei care inițial nu au fost găsiți la domiciliu sau care nu au răspuns avizării. 

În cazul în care sunt persoane care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili, menționăm că întrebările referitoare la acest aspect trebuie adresate Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. 

Cât despre informațiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate, acestea pot fi solicitate Poștei Române.

Citit 1473 ori