Sâmbătă, 14 Decembrie 2019 00:00

Oameni de succes - Adela Manțog Director SGA Mehedinți

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ce titulatură ați avut înainte de a ocupa funcția de director SGA Mehedinți?
„După ce am absolvit Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului în cadrul UPTimișoara (1998-2003), m-am angajat în cadrul SGA Mehedinți având funcția de Ing. Responsabil Managementul Calității în cadrul laboratorului SGA Mehedinți în 2004, la finele lui 2018, am absolvit Masterul de Managementul Serviciilor Sociale din cadrul Universității și Farmacie Victor Babeș Timișoara, iar din februarie 2019 sunt Ing. în cadrul biroului de Gestiune și Resurse Ape (GRA)”.

Cât de importanta este educația pentru d-voastră?„După cum bine știți, toți părinții noștrii ne-au educat și învățat: ” Dacă ai carte – ai parte”. Binențeles că această expresie sau acest proverb, semnifică un aspect foarte important, acela că dacă ne dorim un viitor mai bun, cunoștințele asimilate sunt vitale, iar mai apoi rămâne doar să le pui în practică pentru a obține rezultatele dorite„.

După ocuparea funcției, probabil că ați făcut un plan pentru perioada imediat următoare, la ce v-ați gândit și cum este echipa cu care lucrați?
„Cunosc foarte bine colectivul, lucrăm împreună de 15 ani, m-am bucurat când am observat bunăvoința și deschiderea colegilor de a conlucra și de a avea rezultate pozitive în continuare. Am realizat un plan de acțiune ce îl vom pune în aplicare curând, acesta va avea ca prim efect solidaritatea și unitatea echipei”.

Raportându-ne la istoricul instituției, au mai fost femei la cârma?
„În cadrul Direcției ABA Jiu nu au mai fost femei la conducere, însă noi femeile suntem obișnuite în a avea mai multe responsabilități decât bărbații. Am acceptat această funcție deoarece știu să gestionez responsabilități cât mai diversificate. Cu certitudine aptitudinile de leardship și people management ce le dețin îmi vor înlesni obiectivele propuse”.

Obstacolele, invidia sunt factori negativi ce demotivează, cum vă influențează?
”Consider că pentru a întâlni situații memorabile (pentru că doar aceste situații memorabile ni le amintim) este important ca acestea să fie cât mai dificile și să conțină: ostacole, invidie sau alți factori negativi”.

Care este metoda de succes pe care o folosiți?
„S-a demonstrat că nu există o rețetă unică de succes, însă pot vă spun că în rețeta mea, am câte un ingredient de: perseverență, adaptabilitate, tenacitate, încredere și răbdare„.

Citit 8952 ori Ultima modificare Sâmbătă, 14 Decembrie 2019 21:26