Joi, 31 Octombrie 2019 00:00

Pensii mai mari cu 400 lei. Ce categorie de pensionari vor primi mărirea

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vești extrem de importante pentru această categorie de români. Vor primi bani mai mulți la pensie. Se dă lege pentru a li se mări veniturile cu 400 de lei. Este ultimul tun al Guvernului Dăncilă care a fost dat afară de la Palatul Victoria după moțiunea de cenzură a Opoziției.

Proiect revoluționar pe masa Guvernului demis. Ministerul Muncii și Protecției Sociale vrea să acorde un ajutor veteranilor și văduvelor de război.

Cei din Executivul Dăncilă propun ca ajutorul acordat veteranilor de război şi văduvelor veteranilor de război, pentru anul 2019 să fie de 400 de lei.

Potrivit iniţiatorilor, de ajutorul anual vor beneficia 5.583 persoane, din care 5.117 persoane plătite de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, 200 persoane plătite de Ministerul Apărării Naţionale, 265 persoane plătite de Ministerul Afacerilor Interne şi o persoană plătită de Serviciul Român de Informaţii.

Sumele destinate plăţii ajutorului care se acordă veteranilor de război, văduvelor de război precum şi accidentaţilor de război în afara serviciului ordonat se suportă din bugetele celor 4 instituţii.

Drepturile de care beneficiază persoanele care au calitatea de veterani de război şi văduve de război, precum şi de accidentaţi de război în afara serviciului ordonat, care au suferit o infirmitate din cauza acţiunii mijloacelor de luptă ale războiului au fost reglementate prin Legea nr.44/1994.

Potrivit actului normativ, pentru aceste categorii de persoane se acordă un ajutor anual pentru acoperirea unei părţi din costul chiriei, energiei electrice şi energiei termice pentru nevoi casnice, al cărui cuantum se stabileşte anual, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi posibilităţile de susţinere din bugetul de stat, având la bază propunerile asociaţiilor veteranilor de război.

Citit 9093 ori