Miercuri, 02 Noiembrie 2022 08:02

Plafonarea prețului lemnului de foc, amânată de Senat!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Senatul României a amânat luni, 31 octombrie, votul asupra proiectului de lege prin care preţul lemnului de foc este plafonat până la 31 martie 2023. Propunerea legislativă are termen de adoptare tacită pe 3 noiembrie.

Senatul a amânat, luni, votul asupra proiectului de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului 134/2022 prin care preţul lemnului de foc este plafonat până la 31 martie 2023. Amânarea s-a produs deoarece comisiile de specialitate nu au emis raportul asupra iniţiativei legislative.

Propunerea legislativă are termen de adoptare tacită pe 3 noiembrie, Senatul fiind prima Cameră sesizată, iar decizională este Camera Deputaţilor. Senatul a amânat votul privind plafonarea preţului la lemnul de foc. Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului şi Comisia pentru ape, păduri, pescuit şi fond cinegetic trebuiau să emită, luni, raportul asupra proiectului de lege care aprobă această OUG, însă decizia a fost amânată.

Ministerele nu au apucat să analizeze amendamentele la iniţiativa legislativă, fapt pentru care a fost decisă amânarea raportului.

În plenul de luni al Senatului, liderul senatorilor USR, Radu Mihail, şi liderul senatorilor AUR, Claudiu Târziu, au solicitat ca propunerea legislativă să fie supusă la vot şi respinsă, chiar să dacă nu există un raport asupra proiectului. Propunerea celor doi lideri de grup a fost supusă la vot, dar a fost respinsă cu 38 de voturi „pentru”, 65 „împotrivă, zero abţineri, iar un senator nu a votat. Ulterior, preşedintele Senatului, Alina Gorghiu, a atras atenţia că nu a existat niciodată un caz în care Senatul să voteze un proiect de lege fără a avea în prealabil raportul comisiilor de specialitate, lucru care de altfel Regulamentul forului legislativ nu îl permite.

Guvernul vrea să plafoneze prețul la lemnele de foc. Pe 5 octombrie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care prevede plafonarea preţurilor la lemnele de foc.

„Preţul la lemnul de foc, tocătură provenită din lemn, rumeguş şi restul de lemn se stabileşte la 400 lei pe metrul cub, cu TVA inclus, respectiv la brichete, se stabileşte un preţ maxim de 1.500 de lei pe tonă, cu TVA inclus, şi la peleţi maxim 2.000 lei pe tonă, cu TVA inclus.”, a declarat atunci ministrul Mediului Tanczos Barna.

Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 134/2022 privind unele măsuri în vederea protejării consumatorului final în ceea ce priveşte utilizarea materialelor lemnoase şi a produselor derivate din lemn, pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece. Camera Deputaţilor este for decizional. 

Marcel Ciolacu a spus, luni, că Guvernul de la București ar trebui să compenseze prețul lemnului de foc și pentru persoanele care fac parte din categoriile sociale vulnerabile, nu doar pentru companii, astfel încât să existe un echilibru care să ducă la scăderea inflaţiei.

La Parlament, acesta a fost întrebat de jurnaliști dacă la prețul de plafonare al lemnelor de foc s-a venit cu o compensare. La această întrebare, Marcel Ciolacu a răspuns că s-ar putea modifica acea ordonanţă.

„Părerea mea este că se va modifica acea ordonanţă, poate în aceeași ordonanță cu energia, venim cu ceva distinct. Eu am spus de la început, un 400 de lei acoperă, dar eu nu vorbesc să compensez afacerea dumneavoastră. Nu e rostul statului român să-ţi compenseze afacerea decât dacă îţi limitează preţul şi tu cu date, cu documente, justifici statului român că „eu intru în faliment, că eu produc un leu şi dumneavoastră mă puneţi să vând cu 0,5”. Acolo, statul să vină. Dumneavoastră îmi cereţi mie să spun că voi compensa, când eu ştiu foarte bine că nu e mai mult de 400 de lei, fiindcă că avem socotelile de la Romsilva”, a explicat el. „Să compensez eu 400 cu 1.000, că ai lăsat tu zona speculativă? Nu voi face acest lucru. Dar cu adevărat voi compensa la cei care au nevoie de aceste lemne, la persoanele vulnerabile, care este cu totul altceva. Statul nu trebuie să compenseze companiile decât dacă, printr-o decizie politică şi administrativă, merg pe o zonă. (…) Eu va spun că, dacă vom face lucrurile în acest echilibru şi în această logică, veţi vedea că inflaţia anul viitor va scădea mult mai mult”, a adăugat Marcel Ciolacu.

Citit 1482 ori