Descriere 

Ghimpele este răspândit în multe zone din Europa şi Africa şi este un arbust scund de pădure. Frunzele „veşnic verzi” nu sunt frunze adevărate, ci nişte dilatări ale tulpinilor.

Câte o floare mică şi albă apare în mijlocul fiecărei frunze primăvara, urmată toamna de un fruct mic şi roşu,  asemănător cireşei. Fiecare frunză are un vârf ascuţit şi, deoarece planta ajunge abia până la genunchi, a fost poreclită „ilica genunchiului”. În România creşte la marginea drumurilor şi în terenuri neîngrijite, pe lângă garduri. În fitoterapie este utilizată partea aeriană a plantei, în special tulpina înflorită, care se recoltează de la sfârşitul lui iunie până în septembrie- octombrie.

Compoziţie

Dintre elementele chimice cele mai importante ale plantei sunt: ulei esenţial, săruri de acizi graşi, calciu şi potasiu, acid cafeic, acid clorogenic, flavone, fitosteroli, saponine, tanin, lactone (xantanină), ulei volatil şi beta- sitosterol.

Acţiune

Principalele proprietăţi ale ghimpelui sunt: decongestiv, aperitiv, diuretic, antiinflamator, anticongestiv, dezinfectant, diuretic, antidiabetic, antitumoral şi stimulant al pereţilor venelor.

Indicaţii terapeutice

Sub formă de infuzie, decoct sau tinctură, ghimpele este recomandat în caz de adenom de prostată, afectiunile aparatului urinar, ascită, boli infecţioase, cancerul prostatei, cistite, citopielite, edeme, gută, hemoroizi, hipertiroidism, icter, litiază renală, microlitiaza biliară, nefrite, prostatite şi pielonefrită.

Prin spălături locale cu infuzie se pot ameliora hemoroizii.

De asemenea, extractul de ghimpe se regăseşte şi în compoziţia a numeroase unguente pentru masaj,  destinate tratamentului varicelor.

Precauţii şi contraindicaţii

A nu se utiliza în sarcină şi alăptare.Supradoza poate produce vărsături şi hipotensiune arterială.