Joi, 10 Noiembrie 2022 07:02

Programul ElectricUp 2023 va avea inclus şi pompele de căldură

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În 2023, Ministerul Energiei va lansa al doilea apel al Programului ElectricUp, unde ar putea fi incluse şi pompe de căldură. Anunțul a fost făcut, marți, de către Cristian Ilie, directorul „Eficienţă Energetică” din cadrul Ministerului Energiei. Cristian Ilie a anunțat marți, 8 noiembrie 2022, că Ministerul Energiei va lansa al doilea apel al Programului ElectricUp în 2023. 

Potrivit spuselor sale, Ministerul Energiei își dorește ca anul viitor să crească investiția la 200 kW şi să includă și alte surse, precum pompele de căldură.

„În România, programele de eficienţă energetică sunt foarte împrăştiate, nu ştii cui să te adresezi. Foarte multe ministere se ocupă de eficienţa energetică: Ministerul Mediului, prin Programul Casa Verde, Ministerul Dezvoltării, prin programele legate de clădiri, Ministerul Fondurilor Europene (Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – n. r.), prin POIM, apoi este Ministerul Energiei. 

Există un site care le centralizează pe toate, făcut de Ministerul Fondurilor”, a declarat, marți, Cristian Ilie.

Citit 1661 ori