Vineri, 21 Aprilie 2023 16:31

Proiect depus în Parlament de scădere a contribuţiilor la pensie de la 25% la 20%

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Dan Vîlceanu, fostul ministru de Finanţe, a depus un proiect în Parlament prin care vrea să scadă contribuţiile la pensie de la 25% la 20%. El spune că poate face această schimbare fără să scadă și pensiile.

Contribuțiile la pensie ar putea scădea

„Nu, nu există o legătură directă între cuantumul contribuției și pensie. Acum pensia este calculată prin punctaj sau ți se calculează punctajul prin raportarea salariului tău la salariul mediu brut. Deci, nu există o corelație între nivelul contribuției efective pe care o plătești și pensie.

Garantat 100% (nu scad pensiile viitoare – n.red), legea o poate vedea oricine.

Practic, punctele pe care le obții pentru a beneficia de pensie vin prin raportarea salariului brut la salariul mediu brut. Deci nu există o legătură directă între suma pe care o plătești ca și contribuție și pensie”, a spus Dan Vîlceanu, fostul ministru de Finanţe, marţi, la Antena 3.

Deficitul bugetar ar putea crește

Un alt fost ministru de Finanţe, Gheorghe Ialomițianu, este de părere că acest proiect se referă la reducerea impozitării pe muncă, iar noi suntem în deficit. 

„Sigur, are ca efect reducerea impozitării pe muncă, dar deficitul bugetar la bugetul de asigurări sociale va crește, subvenția va crește și să nu uităm că suntem în sistem de procedură de deficit excesiv.

Comisia Europeană, prin PNRR, ne spune să reducem cheltuielile cu pensiile și cheltuielile cu salariile, iar în momentul în care venim cu niște facilități fiscale, deficitul bugetar va crește mult mai mult și aici trebuie găsite surse.

Eu aș merge mai mult pe atragerea de fonduri europene și acordarea de subvenții producătorilor, ca să avem o stimulare, adică stimularea cererii pe bază de ofertă, pentru că în 2017-2018, guvernarea de atunci a redus impozitarea pe muncă și a mărit cheltuielile permanente, fără să ia măsuri pe stimulare a ofertei.

Și nu trebuie să ne mirăm acum că în 2022 am avut un deficit al balanței comerciale cu 10 miliarde de euro mai mare decât în 2021. Acele măsuri din 2017-2018 au stimulat cererea și am acoperit-o din importuri și ați văzut câte probleme avem.

În loc să susținem oferta, trebuie să îi ajutăm pe producători prin subvenții, aici trebuie făcut mai mult”, a spus fostul ministru Gheorghe Ialomiţianu, la Antena 3.

Citit 1643 ori