Marți, 18 Octombrie 2022 08:40

Revine căldura în toată ţara!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Începând cu ziua de 16 octombrie, se anunță ridicarea temperaturilor în vestul și nordul țării. Respectiv, vremea va fi neobișnuit de caldă chiar în toiul toamnei. 

Potrivit datelor prezentate de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM), sâmbătă, 15 octombrie, vremea va fi în general frumoasă, iar temperaturile vor fi aproape de media perioadei. Ziua cerul va fi variabil, dar cu înnorări temporare în majoritatea zonelor din țară, iar noaptea în regiunile de vest și nord-vest, dar numai izolat, cu precădere în zona de munte, în prima parte a intervalului va ploua slab.

De asemenea, vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în extremitățile de sud-vest, nord-est și sud-est. Temperaturile maxime se vor situa între 14 și 21 grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 3 și 11 grade Celsius. Dimineața și noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceață.

În Capitală, au anunțat meteorologii, vremea va fi frumoasă, iar temperaturile vor fi corespunzătoare aceastei perioade. Cerul va fi variabil, temporar noros ziua, iar vântul va sufla slab până la moderat. 

Temperaturile maxime vor ajunge până la 19 grade Celsius, iar cea minimă se va situa între 4 și 6 grade Celsius. Săptămâna va începe cu vreme mai caldă decât în mod normal

Începând de luni, 17 octombrie, vreme va fi frumoasă, cu precădere în vestul, centrul și nordul țării. În jurul amiezii, vremea va fi și mai caldă decât în mod normal. Cerul va fi variabil spre senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 16 și 23 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse în general între 3 și 10 grade Celsius.

Dimineața și noaptea, izolat, se va semnala ceață.

În Capitală, va fi vreme bună și normală din punct de vedere termic. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor situa între 18 și 20 grade Celsius, iar cele minime, între 4 și 7 grade Celsius.

Citit 1444 ori