Marți, 21 Mai 2019 03:00

S-a rupt lanțul de iubire dintre Liviu și Viorica

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Președintele Iohannis i-a trimis premierului Dăncilă trei scrisori în care a motivat de ce i-a respins pe cei trei fantastici: Eugen Nicolicea, Oana Florea şi Liviu Brăiloiu pentru portofoliile Justiției,Fondurilor Europene și Romanilor de pretutindeni.În opinia lui Iohannis, niciunul dintre cei trei nu deţine experienţa necesară gestionării domeniului complex pentru care a fost propus. In Ianuarie 2018 la investitura doamnei Dăncilă în funcția de premier al României, spuneam că va veni momentul când își va arăta mușchii în faţa lui Dragnea. Iată că s-a întâmplat deja, cel puțin în două situații. Prima este legată de Anca Alexandrescu, pe care a îndepărtat-o de la Palatul Victoria.

A fost eminența cenușie a tuturor Guvernelor, omul care i-a îngropat pe toți președinții și premierii PSD, începând cu Adrian Năstase, continuând cu Victor Ponta, Mircea Geoană și terminând cu Sorin Grindeanu și Mihai Tudose. Dăncilă a reușit ceea ce nu au reușit marii bărbați de stat dinaintea ei: să o trimită pe Anca Alexandrescu la munca de jos, la lipit afișe, desi era extensia lui Liviu Dragnea in Guvern. A doua situație prin care s-a distanțat de liderul PSD este legată de refuzul de a face remanierea prin restructurarea Guvernului. Dragnea consideră că singura variantă pentru a-l ocoli pe Iohannis e remaniere prin Parlament, variantă refuzată până acum de Dăncilă. Dacă în continuare nu ia în calcul această opțiune, premierul trebuie să propună alte trei nume care să fie agreate de Iohannis, în condițiile în care variantele inițiale, Eugen Nicolicea, Oana Florea şi Liviu Brăiloiu, sunt deja istorie.Evident noile nominalizări vor fi oamenii lui Dancila și nu ai lui Dragnea.
Pentru mine, e de neînțeles și frustrant totodată modul în care PSD își promovează oamenii, atât în interiorul partidului, cât și la nivelul Guvernului și al celorlalte instituții ale statului. PSD are și oameni valoroși și competenți, nu doar mediocri și slugarnici. Atât Dăncilă, cât și Dragnea au de unde alege, dar continuă să promoveze doar forme fără fond, oameni fără expertiză și viziune. Cu toată campania de demonizare a lui Dragnea și a PSD, întreținută de partidele de dreapta și de Iohannis, PSD este un partid onorabil și indiscutabil cel mai mare din România. E singurul partid care poate să reformeze,azi, marile sisteme publice (învățământ, sănătate, administrație), să modernizeze statul și instituțiile lui. Poate, dar nu vrea. Acest refuz îi va fi fatal. De 30 de ani, cetățenii României așteaptă o reformă reală și profundă a statului. Anacronismul, hiperinflația și ineficiența instituțională, schemele supradimensionate de personal din aparatul bugetar costă România peste 10 miliarde euro anual. Bani cu care s-ar construi zeci de spitale, sute de școli și sute de kilometri de autostrada.
Este evident pentru toată lumea ca lanțul de iubire dintre Dăncilă și Dragnea s-a rupt odată cu revelația premierului ca este indispensabila pentru Dragnea și PSD dacă își mai doresc sa guverneze.Iohannis de abia așteaptă sa-și pună in funcție guvernul lui.Ca doar se apropie prezidențialele. Pe de alta parte,loialitatea în politică e relativă, nu ține o veșnicie. În orice scenariu, Dragnea va ieși șifonat. Îi sunt numărate zilele la conducerea PSD. Deși va fi achitat în dosarul de la ÎCCJ, după prezidențialele din toamnă va fi debarcat. Era bine să fi făcut un pas în spate încă de anul trecut. Într-un atare scenariu, PSD nu ar fi devenit inamicul public numărul 1 și nici nu ar fi pierdut aproape jumătate de milion de votanți.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Sursa: remusborza.ro

Citit 10980 ori Ultima modificare Luni, 20 Mai 2019 22:43