Marți, 30 Mai 2023 06:27

Salariații pot beneficia de tichete cadou de la angajatorii acestora

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

De 1 iunie, salariații pot beneficia de tichete cadou de la angajatorii acestora. Salariații din România pot primi cu diverse ocazii tichete cadou de la angajatori, inclusiv pentru ziua de 1 Iunie, Ziua Copilului.

În privința cadourilor în bani ori în natură, aici fiind incluse și tichetele cadou, care sunt acordate de angajatori, acestea sunt venituri neimpozabile în cazul în care valoarea acestora nu depășește suma de 300 de lei per angajat, informează RomâniaTV.net. Săptămâna viitoare ar putea primi aceste vouchere părinții care au copii.

Cazurile în care se pot oferi voucherele cadou:

– cadouri oferite angajaților, precum și cele oferite pentru copiii minori ai acestora, cu ocazia Paștelui, Crăciunului și a sărbătorilor similare ale altor culte religioase; – cadouri oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie;– cadouri oferite angajaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie; Aceeași prevedere se regasește și în ceea ce privește contribuțiile sociale la art. 142 lit. b) din Codul fiscal care spune: „cadourile oferite angajaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie prevăzute în contractul de munca în suma de 300 lei/persoana nu sunt impozabile și taxabile cu impozit pe venit și contribuții sociale”. Astfel, conform sursei citate, pentru ca veniturile acestea că nu fie impozabile și să nu se calculeze contribuții sociale, cadourile vor fi oferite numai angajaților în beneficiul copiilor minori ai acestora cu ocazia zilei de 1 iunie. Mai trebuie reținut faptul că aceste cadouri trebuie menționate încontractul de muncă ori în regulamentul intern.

Citit 1641 ori