Vineri, 10 Mai 2019 03:00

Se încing motoarele la Mangalia / Mihai Leu va pilota un Ferrari 458 Challenge

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Campionatul Național de Super Rally, al cărui promotor este chiar Mihai Leu, va debuta la finalul acestei săptămâni, la Mangalia, pe traseu urban, așii automobilismului urmând să se dueleze pe străzile orașului.

Pe lista cu cei 40 de piloți înscriși se regăsește chiar și Leu, fost campion național de raliuri în 2003, care va pilota un Ferrari 458 Challenge, același pe care îl folosește și în Campionatul Național de Viteză în Coastă.

Trofeul Bergenbier, cum se numește runda de la malul mării, îi va mai avea prezenți pe Titi Aur, Raul Badiu, Dani Oțil, Costel Cășuneanu, Lucian Răduț și Costi Stratnic.

Bijuterii pe patru roți vor încânta publicul din Mangalia, printre acestea numărându-se două modele Skoda Fabia R5, două Ferrari, două Audi R8, un Nissan Silvia S15, dar și două Dacia 1300 prin proiectul Dacia Revial.

Distanța totală a traseului de concurs este de 3,75 kilometri, iar concursul efectiv va avea loc sâmbătă, începând cu ora 9:00. La ora 19:30 va fi programată festivitatea de premiere. Până atunci, vineri seară, lângă Casa de Cultură din Mangalia, fanii vor avea ocazia să își vadă favoriții cu ocazia prezentării oficiale.

Campionatul Național de Super Rally va avea 4 etape în acest an. Pe lângă Mangalia, vor mai avea loc întreceri în Târgu Mureș (14-15 iunie), Craiova (13-14 septembrie) și București (25-26 octombrie).

Citit 1773 ori