Miercuri, 03 Februarie 2021 09:14

Se răstoarnă tot ce se știa despre tulpina sud-africană. Descoperire bombă legată de noul COVID

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Tot ce se știa despre tulpina sud-africană s-a dat peste cap. Este informația momentului legată de noul COVID. 

Noi detalii vin direct din Marea Britanie. Apar noi detalii legate de tulpina sud-africană. Două persoane din sudul Angliei au fost testate pozitiv la varianta sud-africană a coronavirusului. Acestea nu au avut nicio legătură cu oameni care au călătorit recent. Acest lucru a determinat ”testarea accelerată” pentru a ţine transmiterea sub control, informează Reuters.

Rezidenţii din anumite regiuni ale comitatului Surrey, la sud-vest de Londra, vor fi testaţi indiferent dacă prezintă sau nu simptome, a precizat autoritatea locală.

Guvernul a anunţat în ianuarie că a detectat cazuri de infectare cu tulpina sud-africană. La fel s-a întâmplat și cu cea braziliană. Toate cazurile au fost legate de istoricul de călătorie.

Tulpina sud-africană, atent monitorizată

Local Resilience Forum din Surrey a anunţat că va desfăşura un program de ”testare accelerată” localizat în regiunea Woking a comitatului. Acest lucru va contribui la monitorizarea atentă a oricărei transmiteri comunitare a noii tulpini. În plus, se vor reduce contagierile suplimentare.

 ”Este o măsură preventivă. Cu cât identificăm mai multe cazuri de infectare cu această variantă, cu atât avem mai multe şanse de a o opri de la a se transmite mai departe”, a declarat Ruth Hutchinson, directorul departamentului de Sănătate Publică din Surrey, conform Agerpres.

Apariţia unor variante mai infecţioase în ultimele luni au ridicat întrebări referitoare la eficacitatea vaccinurilor împotriva acestora.

Este una dintre cele trei mutații a COVID

Varianta braziliană a noului coronavirus este una dintre cele trei mutaţii ale virusului SARS-CoV-2. Aceasta a atras atenţia întregii planete. Mai sunt în atenția opiniei publice și tulpina britanică şi cea sud-africană.

Această variantă îşi are originea la Manaus, capitala statului federal Amazonas. Este considerată puternic contagioasă. Ea conţine mutaţii genetice similare celor întâlnite în Marea Britanie şi în Africa de Sud.

Italia a anunţat tot luni primul său caz de infectare cu varianta braziliană. În Germania, primul caz a fost anunţat vinerea trecută.

Citit 3986 ori