Marți, 09 Aprilie 2019 03:00

Solidaritate înainte de toate

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Prin natura meseriei, pompierii au ales să fie mereu în slujba cetăţenilor, cel mai adesea pentru a-i ajuta în lupta cu focul, dar şi pentru a-i salva din diferite situaţii de urgenţă, protejându-le viaţa şi bunurile materiale.Nu de puţine ori aceştia acţionează în sprijinul semenilor, în timpul liber, pentru că a fi pompier este mai mult decât o meserie, este o vocaţie…un dar…o binecuvântare. Deşi nu toate faptele bune au, de fiecare dată, un final fericit, pompierul are convingerea că a făcut tot ce a stat în putinţa unui om pentru a salva o viaţă. 

O luptă pentru viaţă au susţinut şi doi pompieri din cadrul Detaşamentului Drobeta Turnu Severin, care, aflaţi în timpul liber, au fost martorii unui accident rutier, produs în municipiul Drobeta Turnu Severin marţi seara, în care o femeie a fost lovită de un autoturism. 

Plutonierul maj. Ionescu Emanuel şi plutonierul Gheorghiţă Nicolae au sărit, imediat, în ajutorul femeii, care se afla în stare de inconştienţă, iar la sosirea paramedicilor SMURD, au sprijinit intervenţia. A fost un gest omenesc, care a arătat că sentimentul solidarităţii există în fiecare dintre noi, mai ales în pieptul unor oameni care au ales să devină pompieri.
Nu putem face minuni, dar măcar putem încerca să protejăm viaţa, nutrind speranţa că în această luptă fiecare secundă contează.     

Citit 2081 ori Ultima modificare Luni, 08 Aprilie 2019 21:51