Miercuri, 26 Ianuarie 2022 07:51

Şomaj tehnic: Măsura disponibilă până la data de 31 martie 2022

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ordonanţa de urgenţă nr. 2/2022 privind stabilirea unor măsuri de protecţie socială a angajaţilor şi a altor categorii profesionale în contextul interzicerii, suspendării ori limitării activităţilor economice, determinate de situaţia epidemiologică generată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative este în vigoare de la 20 ianuarie 2022.

Astfel, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 31 martie 2022, pentru perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, potrivit art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizaţiile de care beneficiază salariaţii se stabilesc la 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat şi se suportă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021.

Beneficiază salariaţii angajatorilor pe durata întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, ca urmare a implementării măsurilor pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute de hotărârile Guvernului pentru prelungirea stării de alertă pe teritoriul României dar şi beneficiază şi salariaţii angajatorilor a căror activitate a fost suspendată ca urmare a anchetei epidemiologice efectuate de direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, cu excepţia salariaţilor aflaţi în concediu medical şi care primesc indemnizaţia de asigurări sociale aferentă.

Indemnizaţia se acordă şi se calculează corespunzător numărului de zile în care activitatea a fost suspendată, dar nu mai târziu de 31 martie 2022.

În vederea acordării sumelor necesare plăţii indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1), angajatorii depun, prin poşta electronică, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene, precum şi a municipiului Bucureşti, în raza cărora îşi au sediul social, o cerere semnată şi datată de reprezentantul legal însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care urmează să beneficieze de această indemnizaţie, asumată de reprezentantul legal al angajatorului, conform modelului care va fi aprobat prin ordin al ministrului muncii şi solidarităţii sociale în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Angajatorii îşi asumă răspunderea pentru corectitudinea şi pentru veridicitatea datelor înscrise în documentele prevăzute la alin. (1).

Plata indemnizaţiei prevăzute la art. 1 alin. (1) se va face către conturile deschise de angajatori la instituţiile de credit.

Nu beneficiază de indemnizaţia prevăzută la art. 1 alin. (1) salariaţii următorilor angajatori:

a)instituţii şi autorităţi publice, astfel cum sunt acestea definite prin Legea  500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

b)angajatorii care la data solicitării acordării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate sau asupra cărora sunt impuse restricţii din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. 

Totodată, începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la 31 martie 2022, în situaţia întreruperii activităţii ori a limitării capacităţii de funcţionare pentru sectorul/domeniul de activitate ca urmare a implementării măsurilor pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute de hotărârile Guvernului pentru prelungirea stării de alertă beneficiază de la bugetul de stat, de o indemnizaţie lunară de 75% din câştigul salarial mediu brut şi:

a) profesionişti prevăzuţi la art. 3  (2)din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;

b) persoanele fizice care obţin venituri din drepturile de autor şi drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea  8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu condiţia ca acestea să nu realizeze în această perioadă venituri din alte surse ori activităţi;

c) persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii  1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare.

Citit 1495 ori