Joi, 09 Ianuarie 2020 00:00

Toți cei care au o locuință sunt vizați! Se schimbă legea: Atenție mare

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Toți cei care au o locuință sunt vizați! Se schimbă legea. Sunt vești bune pentru proprietari. Proiectul de lege urmează să fie votat în Senat. Despre ce modificări este vorba:

Propunerea legislativă care prevede modificări importante ale Legii nr.260/2008 va fi dezbătută de Senat. Modificările vizate sunt: asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, dar și introducerea riscului de furtună în categoria dezastrelor naturale.

Astfel, Legea prevede următoarele modificări:

    Dezastru natural – cutremure de pământ, alunecări de teren, inundaţii şi furtuni ca fenomene naturale;

    Contract PAD – contract de asigurare a locuinţei împotriva dezastrelor naturale, în temeiul căruia asigurătorul se obligă să plătească asiguratului despăgubirea totală sau parţială, în condiţiile şi în limitele stabilite de prezenta lege şi de normele emise în aplicarea acesteia;

    Pool de Asigurare împotriva Dezastrelor Naturale denumit în continuare PAID – societate de asigurare şi/sau de reasigurare, constituită cu scopul de a gestiona asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva dezastrelor naturale.

De asemenea, se legiferează posibilitatea încheierii contractului PAD în acelaşi contract cu alte asigurări facultative emise de alţi asigurători în sistem de coasigurare, “facilitându-se, astfel, accesul clienţilor/contractanţilor şi potenţialilor clienţi/contractanţi la produse de asigurare care să corespundă cel mai bine cerinţelor şi nevoilor acestora”, conform expunerii de motive a inițiatorilor propunerii legislative. Se introduce și posibilitatea ca autoritățile locale sau instituțiile publice să poată desfășura activități de distribuţie a contractelor de asigurare PAD.

La articolul 7, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) Contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor se încheie în formă scrisă între PAID şi proprietarul locuinţei, fie în mod direct fie prin alte canale de distribuţie şi îndeplineşte cel puţin următoarele condiţii: 

a) suma asigurată este egală cu cea asigurată obligatoriu;

b) riscurile asigurate prin contract cuprind riscurile prevăzute la art. 6.”

La articolul 7, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (l1) cu următorul cuprins:

„(l1) în baza prevederilor Legii nr. 236/2018 cu modificările şi completările ulterioare, autorităţile administraţiei publice locale sau alte instituţii pot opta şi pot desfăşura activitate de distribuţie a contractelor de asigurare PAD.”

În plus, se propune și introducerea unei perioade neacoperite de 5 zile de la emiterea unui contract nou, doar pentru riscurile predictibile de alunecare de teren şi inundaţii, pentru riscul de cutremur aceasta intrând în vigoare din ziua următoare plăţii.

Propunerea legislativă mai clarifică obligativitatea încheierii contractului PAD pentru toate imobilele cu destinaţie de locuinţe indiferent dacă acestea sunt sau nu utilizate efectiv în acest scop, dar și clarificarea dreptului proprietarilor de imobile în clasa I de risc seismic de a încheia un contract facultativ fară a prezenta dovada încheierii PAD, în condiţiile imposibilităţii legale de a încheia un contract PAD în lipsa unor lucrări de consolidare a acestora. De asemenea, se menționează suma asigurată și prima aferentă, dar și posibilitatea actualizării sumelor respective prin legislaţie secundară emisă de A.S.F. cu avizul prealabil al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Unele prevederi care reglementează la dreptul de despăgubire în cazul construcţiilor la care au fost realizate modificări neautorizate asupra structurii de rezistenţă. Asiguraţii nu vor fi despăgubiţi doar pentru partea de pagubă care a fost produsă/favorizată ca urmare a lucrărilor efectuate. Sancţiunea excluderii va fi proporţională cu efectul pe care îl au lucrările asupra structurii de rezistenţă a locuinţei. La articolul 5, alineatele (1) – (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 5 – (1) Pentru contractele anuale, suma asigurată care se acordă în temeiul prezentei legi, denumită în continuare sumă asigurată obligatoriu, este:

a) 100 000 lei, pentru fiecare locuinţă de tip A;

b) 50 000 lei, pentru fiecare locuinţă de tip B.

(2) Primele cuvenite pentru sumele asigurate prevăzute la alin. (1), denumite în continuare prime obligatorii, sunt:

a) 100 lei, pentru suma prevăzută la alin. (1) lit. a);

b) 50 lei, pentru suma prevăzută la alin. (1) lit. b).

Suma asigurată obligatoriu şi prima obligatorie aferentă pot fi modificate prin normă A.S.F. cu avizul prealabil al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice; în acest caz, pentru contractele multianuale, suma asigurată obligatoriu şi prima de asigurare aferentă se reactualizează la data aniversării anuale.”

Citit 7395 ori