Marți, 09 Aprilie 2019 03:00

Vâlceni înșelați de un escroc din Slatina

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Două persoane din Vâlcea au fost înșelate de un escroc din Slatina. Polițiștii au reușit să-l identifice, fiind vorba de un bărbat de 61 de ani, din municipiul Slatina. Faptele au fost comise la Brezoi și Horezu, suspectul fiind prins în urma identificării mașinii pe care el o promitea victimelor în schimbul unei sume de bani. Prejudiciul în valoae de 2400 de lei a fost recuperat în totalitate.

„La data de, 05 aprilie a.c., polițiștii au fost sesizați de un bărbat din Slătioara, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în timp ce se afla pe raza orașului Horezu a fost abordat de un bărbat, cu care s-a împrietenit și care l-a determinat să-i dea de bună voie suma de 2000 de lei, în schimbul căreia bărbatul respectiv i-a înmânat o cheie ce părea a fi de la contactul unui autoturism, iar apoi sub pretextul că merge să-și caute soția, bărbatul de 61 de ani i-a solicitat bărbatului să aștepte lângă un autoturism pe care l-a indicat ca fiind proprietatea sa, ce se afla parcat în zonă, asigurându-l că la întoarcere o să-i restituie suma de bani, lucru care nu s-a întâmplat.

În urma coroborării datelor obținute de la polițiștii, din cadru Poliției orașului Brezoi, care în data de 04 aprilie a.c., au înregistrat o faptă cu același mod de operare, unde prejudiciul a fost de 400 de lei, s-a stabilit autoturismul cu care bărbatul de 61 de ani, s-ar deplasa.

Imediat polițiștii au pornit în căutarea autoturismului în cauză, fiind descoperit de către Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Drăgășani, în autoturism fiind identificat un bărbat care corespunde cu semnalmentele bărbatului bănuit de comiterea faptelor.
S-a întocmit un dosar penal pentru înșelăciune, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale” – precizează IPJ Vâlcea.

Citit 2004 ori