Miercuri, 14 Aprilie 2021 14:20

Veste bună pentru cei care stau la bloc. S-a schimbat legea

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Senatul a adoptat, luni, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor. Potrivit legii, copiii mai mici de 3 ani vor fi exceptați de la plata intreținerii.

Potrivit inițiativei legislative, adoptate de Senat, luni, copiii mai mici de trei ani vor fi exceptați de la plata cheltuielilor repartizate într-un imobil după numărul de persoane. Au fost înregistrate 134 voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”.

“Copiii până la împlinirea vârstei de trei ani sunt exceptaţi de la plata cheltuielilor repartizate după numărul de persoane”, prevede proiectul de act normativ amendat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului. Iniţiatorul propunerii legislative, deputatul liberal Florin Roman, explică în expunerea de motive a proiectului de act normativ că “plata întreţinerii casei scării unui bloc este achitată de părinţi, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezenţa părinţilor sau a unui adult”.

“Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreţinerea blocului pot fi folosite de părinţi mai bine pentru costurile creşterii acestor copii”, susţine Roman.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Măsura propusă a mai fost aplicată în trecut. Mai exact, posibilitatea de a scuti părinții copiilor cu vârsta de sub trei ani de la plata întreținerii blocului s-a aplicat între 2017 și 2018, anul în care a apărut actuala legislație a asociațiilor.

Citit 2819 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Aprilie 2021 23:23