Miercuri, 23 Martie 2022 00:06

În mediul privat este posibil ca nu toate salariile să crească

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că: "Ce este sigur, că se va adânci deficitul de la fondul de pensii, asta din punct de vedere tehnic, şi oricum în acest moment nu cred că este de dorit o adâncire a deficitului la sistemul de pensii", declară ministrul, arătând că această situaţie poate fi o "dificultate în calea majorării de pensii". 

"Vreau să vorbesc doar din punct de vedere tehnic, politic se va decide acest lucru în coaliţie. Primul efect este – şi m-am uitat cu mare, mare atenţie la ce au spus şi sindicatele, dar şi anumiţi reprezentanţi ai patronatelor din România – şi este clar că poate părea un măr otrăvit, aşa că e posibil (...) ca anumite venituri să crească, mă refer la veniturile salariale, dar noi ştim cu toţii că, spre exemplu, în privat multe contracte se negociază la valoarea netă, la preţul net al muncii, la salariul net şi acolo nu e sigur că vor creşte veniturile odată cu această scădere. Însă ce este sigur că se va adânci deficitul de la fondul de pensii, asta din punct de vedere tehnic, şi oricum în acest moment nu cred că este de dorit o adâncire a deficitului la sistemul de pensii. Eu de la coaliţie nu am nicio decizie, aşteptăm decizia coaliţiei”, a declarat Marius Budăi luni seară, la Realitatea Plus.

El a arătat, în acest context, că o majorare a deficitului la bugetul de pensii nu ar duce la scăderi de pensii, însă "poate fi o dificultate în calea majorării de pensii”, arătând că în paralel cu o eventuală scădere la nivelului bugetului de pensii, România se află "într-o încorsetare nedreaptă, până în 2070, într-un procent asumat prin PNRR”.

"Nu cred că trebuie să legăm creşterile de pensii doar de creşterea economică. O putem face, dar doar atunci când ajungem la un nivel mult mai sus cu nivelul pensiilor din România", a afirmat el.

Citit 1458 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1158428

Autentificare