Marți, 09 Aprilie 2019 03:00

Iohannis, brânza și americanii - partea I

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi, într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 15 ani de la aderarea României la NATO şi 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice. De la tribună, președintele Klaus Iohannis nu a putut să se abțină – nici cu această ocazie – să nu atace guvernarea PSD, care, în opinia sa, nu se ridică la inaltimea momentului. De parcă are ceva NATO cu prefectura. În replică, premierul Dăncilă l-a acuzat pe Iohannis că este în campanie electorală. Am mai spus-o și cu alte ocazii, câtă vreme Iohannis este președintele tuturor românilor, demnitate care îl obligă la neutralitate, opoziția e cea chemată să critice și să sancționeze prin mijloace democratice derapajele, excesele sau politicile de guvernare ale puterii.România are nevoie mai mult ca oricând de un președinte care să unească, nu să dezbine națiunea.

Iohannis a adoptat o atitudine și un discurs belicos la adresa principalului partid de guvernământ, transformându-se într-un veritabil agent electoral al opoziției. Criticând și negând constant performanțele Guvernului, induci și în ochii partenerilor occidentali o stare de neîncredere și un profund dispreț față de România, o țară prezentată de proprii ei conducători ca fiind coruptă, neguvernabilă, măcinată de conflicte interne, o țară la periferia Europei și a istoriei, care nu merită să stea la aceeași masă cu marile puteri europene. Dacă azi Bruxelles, Paris, Berlin sau Washington nu mai dau doi bani pe România, de vină sunt tocmai conducătorii noștri, care, timp de 30 de ani, nu au apărat-o și promovat-o, ci doar au defăimat-o. Prin acest comportament al lui Iohannis, vom ajunge în curând să-l regretăm pe Băsescu. Cel puțin fostul președinte , în momentele solemne, la care participau reprezentanții Corpului diplomatic, ai mediului academic și confesional, nu politiza evenimentul. Iohannis trebuia să tacă inteligent sau să vorbească exclusiv despre aderarea României la NATO, cu avantajele și eventual dezavantajele ei.

România, la stadiul de tras cu praștia

Cei pe care Iohannis, hastagiștii, USR-iștii și corporatiștii îi înfierează cu atâta mânie capitalistă sunt tocmai cei care, în anii 2000, au negociat și semnat aderarea României la NATO și ulterior la Uniunea Europeană. „Ciuma roșie” are meritul incontestabil de a fi pus România pe această traiectorie euroatlantică. Costul pe care România, o țară săracă comparativ cu marile puteri economice și militare membre NATO, a înțeles să-l plătească începând cu 2017 este mare. 2% din PIB. Asta înseamnă vreo 4 miliarde euro anual buget pentru aparare, în realitate pentru înarmare. Azi, din cei 29 de membri ai NATO, doar patru țări au bugete pentru armata egale sau mai mari de 2%. Germania, cea mai mare economie din zona euro, o țară cu un PIB de 3.400 miliarde euro, și-a propus, ca, până în 2024, să ajungă la 1,4% din PIB pentru aparare! Nici Italia, Spania, Portugalia, Franța, Danemarca, Olanda, Belgia, ca să dau doar câteva exemple, nu alocă 2% din PIB. Mai trebuie să înțelegem că marile puteri militare ale lumii cheltuie, în fiecare an, peste 1.700 miliarde dolari pentru Apărare. Cu 4 miliarde euro alocați de Guvernul României Ministerului Apărării nu vom ajunge nici într-o sută de ani lumină să recuperăm decalajul de înzestrare dintre noi și marile puteri militare. SUA alocă, în fiecare an, peste 700 miliarde dolari pentru Apărare. Asta înseamnă de aproape patru ori PIB-ul României și de 13 ori bugetul țării. China are bugete pentru Apărare de peste 150 miliarde dolari anual și Rusia de peste 70 miliarde dolari. Cu toată majorarea bugetului Apărării, România rămâne în continuare la stadiul de tras cu praștia sau arcul cu săgeți. În era războaielor hibride și digitale, noi suntem, raportat la capabilitățile de apărare, precum in vremea lui Ștefan cel Mare. Ne rămâne doar să aprindem focurile pe dealuri, să batem toaca și să chemăm țăranii la luptă cu furcile și topoarele din bătătură. Armata Română numără vreo 60.000 de combatanți, cu tot cu secretare, contabile, amante și alte amazoane din dotare. Până tragem piedica de la Kalaşnikov sau de la Carpați, marele urs siberian e deja instalat confortabil în fotoliul de la Cotroceni sau de pe Victoriei. Dar și asta este o poveste care ține de propagandă și de justificarea majorării cheltuielilor pentru aparare: ne atacă rușii. Eu sunt sceptic vizazi de un atare scenariu. Ce să ia după noi? Sărăcie, prostie, lene și hoție au și ei. Ce am avut de dat, am dat singuri după 90’.Azi, România e o țară secătuită de resurse și de potențial.

Deputat Av. Dr. Remus Borza

Citit 10745 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1162536

Autentificare