Vineri, 22 Februarie 2019 13:50

Iohannis, Dăncilă, Teodorovici, Isărescu, Kovesi, notați. Borza: I-a dovedit pe toți!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Am notat și în această săptămână personalitățile politice din plan intern și extern pentru prestaţia lor pozitivă sau negativă.

Klaus Iohannis nota 10 – A participat sâmbătă, în calitate de invitat de onoare, la cea de a 55-a ediţie a Conferinţei internaţionale de securitate de la Munchen. E unul dintre cele mai prestigioase forumuri de securitate, ce reuneşte, încă din 1963, lideri şi factori de decizie importanţi în materie de securitate şi apărare. În calitate de înalt reprezentant al statului care deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, Iohannis a deschis seria de dezbateri, alături de Angela Merkel şi de preşedintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah el-Sisi. Iohannis a declarat că situaţia din regiunea Mării Negre este una complicată, context în care a transmis că Flancul Estic trebuie tratat într-o manieră serioasă şi unitară. Pe plan intern, joacă bine. A mai câștigat o rundă din războiul cu PSD, după ce Olguța Vasilescu și-a anunțat retragerea din cursa pentru portofoliul Ministerului Dezvoltării și Mircea Drăghici din cursa pentru portofoliul Ministerului Transporturilor.

Viorica Dăncilă nota 10 – Pentru compromisul realizat săptămâna aceasta de cele 28 de state sub președinția României la Consiliul UE privind controversatul și disputatul proiect Nord Stream 2. După ce premierul României nu a dat curs solicitării cancelarului german Angela Merkel de a amâna luarea unei decizii pe acest subiect, a reușit să medieze un acord între Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul UE privind modificarea Directivei europene referitoare la gazele naturale, în sensul extinderii sferei de aplicabilitate a acestei directive și implicit a regulilor de pe piața comună de energie și asupra proiectelor energetice și a gazoductelor a căror punct de plecare este pe teritoriul unor țări terțe, non membre UE. Proiectul Nord Stream 2, extrem de criticat de SUA, inclusiv sâmbătă la Conferința de securitate de la Munchen, prin vocea vicepreședintelui american Mike Pence, va lega direct Germania de Rusia, via Marea Baltică, printr-un gazoduct de 1200 km, care va majora volumul tranzitat la 110 miliarde de metri cubi pe an și care, practic, va da confort energetic Germaniei. Investiția de 9,5 miliarde euro, care urmează să fie finalizată anul acesta, era într-un punct mort în urma insurmontabilelor dezacorduri dintre Germania și Franța, Statele Unite și aliații ei. Este un succes diplomatic remarcabil al României, care, la mai puțin de șase săptămâni de la preluarea președinției Consiliului UE, a reușit să armonizeze pozițiile și interesele țărilor membre UE. Contribuția României la încheierea acestui compromis a fost apreciată și de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, care a declarat vineri că „am ajuns la un acord care nu ar fi fost posibil fără cooperarea strânsă dintre Germania și Franța, sub președinția română a Consiliului UE”.

Eugen Teodorovici nota 7 – Deși cred în continuare în ministrul Teodorovici și în intenția lui de a reforma aparatul bugetar, proiectul de buget propus și adoptat vineri de Parlament nu slujește unui astfel de deziderat. Bugetul mărește nesustenabil cheltuielile de personal și asistență socială, în detrimentul investițiilor și a dezvoltării pe termen mediu și lung a României. Într-un an electoral, e greu să faci reduceri de costuri, dar evoluția economică internațională ne va forța să facem restructurări. Va trebui să aplicăm treimea de aur. Cu 1/3 ar trebui redus numărul de bugetari din administrația publică locală și centrală. Cu 1/3 ar trebui redus numărul ministerelor, al agențiilor și autoritățiilor statului. Un stat suplu este mult mai eficient decât unul hiper gonflat, atrofiat și birocratizat. După votul din Parlament pe Legea bugetului de stat, i-am cerut ministrului de Finanțe să susțină acest imperativ al reformei, al reorganizării și restructurării aparatului bugetar.

USR nota 9 – L-am depunctat săptămâna trecută pe Dan Barna, pentru trocul prost cu Cioloș, însă apreciez evoluția USR. E un partid care a avut poziții echilibrate și realiste pe marginea bugetului. Dacă nu s-ar fi lăsat contaminat de Cioloș cu PLUS, USR, de unul singur, ar fi putut să obțină 12%-15% la alegerile europarlamentare și lejer peste 20% în 2020 la locale și legislative. Alianța USR-PLUS va obține mai puțin decât ar fi luat USR de unul singur. Îl apreciez și pe Claudiu Năsui. E un foarte bun analist pe zona financiară și fiscală.

Mugur Isărescu nota 10 – În timpul audierii, alături de ceilalți membri ai Consiliului de Administraţie al BNR, în comisiile economică şi buget-finanţe ale Senatului, Mugur Isărescu i-a dovedit pe toți. A demonstrat autoritate și experiență. Nu întâmplător a stat aproape 30 de ani la BNR. Un record absolut. Nimeni în lume nu se poate lăuda cu o atare performanță de a fi cel mai longeviv guvernator de Bancă Centrală. Dar îi ajunge și lui. Problema e că, din actualii membri ai CA-ului, niciunul nu ar fi o soluție pentru a-i succede lui Isărescu. Numele vehiculate de la PSD cu atât mai puțin.

Laura Codruţa Kovesi nota 6 – Există o vorbă la români: Cine sapă groapa altuia s-ar putea să cadă în ea. La un moment dat, trebuia să te aștepți la o astfel de finalitate a unui război pe viață și pe moarte între statul de drept și statul paralel. Mie îmi pare rău de Laura Codruța Kovesi. A greșit teribil când a negat evidența, și anume relația de amiciție cu Sebastian Ghiță. Până la urmă, are și meritele ei. De la momentul preluării șefiei DNA, această instituție a început să fie foarte activă, eficientă ar spune unii. Dar a semănat și multă teroare, a generat o adevărată psihoză. Nu știu în ce măsură începerea urmării penale în România poate să mai aibă vreun efect în ceea ce privește desemnarea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef al Parchetului European. Din punctul meu de vedere, zarurile au fost aruncate. Marile grupuri ideologice din Parlamentul European, în frunte cu popularii europeni, și-au anunțat susținerea în mai multe state care contează în tot acest raport de forțe. Germania, Franța, Olanda o susțin pe Laura Codruța Kovesi.

Donald Trump nota 8 – Toată lumea se aștepta în discursul său privind „Starea Națiunii” să declare starea de urgență națională. Am anticipat corect când am spus că nu o va face atunci. Dar a decretat-o în urmă cu două zile, odată cu ratificarea bugetului federal. Declararea stării de urgență națională îi va permite președintelui să ocolească Congresul și să acorde direct fondurile cerute de Pentagon pentru construirea zidului la granița cu Mexic. Dacă inițial se vehicula suma de 5,8 miliarde dolari, Trump a aprobat o sumă totală de 8 miliarde dolari, tocmai pentru ca acest proiect să fie finalizat la timp și să nu întâmpine probleme de finanțare. În Statele Unite trăiesc peste 20 milioane de imigranți care au intrat ilegal pe teritoriul acestei țări și care, indiscutabil, afectează viața americanilor nativi. Mai puține locuri de muncă și mai prost plătite, școli și spitale supraaglomerate, infracționalitate sporită. Decizia lui Trump a fost criticată de politicieni democraţi, dar şi de republicani. Liderii democraţi Nancy Pelosi şi Chuck Schumer au declarat într-un comunicat comun că „e vorba de un abuz de putere al unui preşedinte dezamăgit, care a mers dincolo de limitele legii pentru a încerca să obţină ceea ce nu a reuşit prin procesul legislativ constituţional”.

Angela Merkel nota 8 – Este într-un con de umbră. Și-a închis și contul oficial de Facebook, unde era urmărită de 2.5 milioane de persoane, decizie justificată prin plecarea sa de la conducerea partidului conservator CDU. Dar sâmbătă, în cadrul conferinței de securitate de la Munchen, a avut un discurs ovaționat în picioare. De față cu vicepreședintele american Mike Pence, Angela Merkel a pledat pentru multilateralism și multiculturalism, a criticat SUA pentru denunțarea tratatului privind denuclearizarea Iranului și a tratatului privind Forțele Nucleare Intermediare. Bătrâna doamnă de fier a Europei încă joacă tare.

Citit 10953 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1156607

Autentificare