Miercuri, 27 Aprilie 2022 10:02

Marius Budăi dă noi detalii despre când vor primi persoanele vulnerabile voucherele de 50 de euro

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a vorbit despre acordarea voucherelor de 50 de euro persoanelor care fac parte din categoriile vulnerabile.

„Sunt peste 2,3 milioane de pensionari care vor beneficia de această măsură, peste 800 de persoane cu dizabilităţi şi acum suntem în construcţie pe numărul de copii care vor primi vouchere de 30 de euro pentru preîntâmpinarea abandonului şcolar. Am majorat deja norma de hrană pentru copiii din orfelinate, pentru masa din spitale„, a precizat ministrul Muncii la România Tv.

Autorităţile se gândesc la două modalităţi prin care beneficiarii să primească aceste vouchere.

„Sunt două soluţii: ori pe suport tehnic, ori ca acel tip de card cum a fost la alimente. Dacă va fi listat, în ziua cu pensia vor primi şi voucherul. Va fi folosit pe sistemul bonurilor de masă„, a explicat ministrul.

Marius Budăi a precizat că, în cazul achiziţiei de produse cu vouchere, nu se va primi rest. De aceea, recomandă cumpărarea unei cantităţi mai mari de produse, care ideal ar fi să fie neperisabile. „Noi ne-am gândit la şase categorii de produse de bază. Îţi poţi face stocuri de produse neperisabile, nu mergem în fiecare zi cu voucher şi ne cumpărăm o pâine, că nu primim rest”, a mai spus ministrul.

Voucherele de 50 de euro vor fi distribuite începând cu luna iunie, din două în două luni. Astfel, beneficiarii le vor primi în iunie, august, octombrie şi decembrie.

Ministrul Budăi nu exclude o majorare a pensiilor până la sfârşitul anului, dar nici nu vrea să dea speranţe seniorilor. Spune că nu poate direcţiona tot bugetul către pensii, mediul de afaceri fiind la fel de important, pentru că el asigură locurile de muncă. 

„Nu putem să ducem toţi banii în social şi să nu sprijinim şi mediul de afaceri. Trebuie să ajutăm mediul de afaceri să apere locurile de muncă. Ar fi excepţional să reuşim să acordam o a doua majorare în acest an. Pentru acei pensionari care au avut pensia minimă, le-a crescut cu 25%, pentru ceilalţi, cu 10%. Trebuie să găsim măsuri. Să nu-şi închipuie cineva că prin ceea ce am făcut îi vom îmbogăţi pe bieţii oameni, nicidecum. Încercăm să fim un sprijin în faţa acestui val de scumpiri„, a mai spus ministrul Budăi.

Ministrul Muncii a făcut şi o precizare referitoare la locurile de muncă pe care ţara noastră le oferă ucrainenilor.

„Nu sunt locuri de muncă dedicate ucrainenilor, ci sunt locuri de munca libere pe care le pot accesa atât românii, cât şi ucrainenii„, a mai spus acesta, conform româniatv.net.

Citit 1582 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1163597

Autentificare