Aproximativ 8 din 10 părinți sau reprezentanți legali ar urma să participe la programe de educație parentală până în anul 2030, pe durata aceste strategii. În primul an, numărul părinților instruiți ar ajunge la 150.000, iar până în 2030 (perioadă acoperită de strategie), numărul acestora ar fi de aproximativ 2.250.000.
„Slaba informare a părinţilor din mediile dezavantajate privind creşterea şi îngrijirea copiilor are drept consecinţă neglijarea copilului în toate formele ei de manifestare – fizică, educaţională, emoţională şi de sănătate mintală, precum şi lipsa de supraveghere adecvată –, factori care, alături de mortalitatea infantilă, sărăcie si malnutriţie, afectează un număr semnificativ de copii şi familiile acestora”, se arată în strategia naţională „Părinţi educaţi, copii fericiţi”, pusă în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei.
Potrivit aceleiaşi surse, alte motive care au determinat autorităţile să iniţieze acest proiect ţin de fenomenul părinţilor plecaţi la muncă în străinătate, de numărul crescut al sarcinilor în rândul adolescentelor, de căsătoriile timpurii în comunităţile sărace, marginalizate, de numărul crescut al copiilor abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi.
„Toate acestea reprezintă probleme grave care afectează mulţi copii şi tineri. Succesul şcolar şi în viaţă se construieşte nu doar pe activitatea de predare-învăţare-evaluare de la clasă, ci are ca fundament stimularea stării de bine de acasă şi de la şcoală, atitudinea familiei şi comunităţii faţă de învăţare, precum şi importanţa pe care familia o acordă educaţiei. Ciclurile multigeneraţionale de eşec educaţional, atât de frecvente în unele medii dezavantajate din România, sporesc inechitatea şi reduc şansele de succes ale copiilor. Aceste cicluri de eşec pot fi întrerupte doar prin implicarea părinţilor, a familiilor în actul educaţional, în crearea unei atitudini pozitive faţă de învăţare şi faţă de valoarea adăugată pe care educaţia o poate avea în viaţa tuturor”, se argumentează în document.
Stilurile parentale pot fi educate, învăţate, ajustate şi adaptate în funcţie de nevoile copilului. „Un stil parental pozitiv presupune practici parentale, care pot fi învăţate şi exersate de către părinţi, pentru supervizarea şi monitorizarea copilului, creşterea autonomiei şi controlul comportamentelor copilului, construirea unor aşteptări realiste faţă de copil”, potrivit documentului mai sus citat.
Eugen Ilea, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, susţine că documentul pus în dezbatere publică nu a fost discutat înainte cu partenerii din educaţie şi că este nevoie ca el să fie studiat în amănunt.
„Doar am răsfoit strategia şi pot să vă spun că, deocamdată, ce am văzut acolo este pur şi simplu o enumerare de principii, de norme, nicidecum, concret, ce activităţi şi ce presupune punerea în practică a unei astfel de strategii”, notează Eugen Ilea.
