Miercuri, 23 Ianuarie 2019 21:03

Muzeul Regiunii Porțile de Fier - Un An Nou cu multe provocări și activități

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Așa cum ne-a obișnuit Muzeul Regiunii Porțile de Fier reprezentată prin d-na manager Doinița Chircu, începe noul an cu diverse activități și cu mai multe provocări decât anul precedent.A împărtășit cu noi mai multe detalii legat de prima activitate intitulată “Alexandru Ioan Cuza -  Unirea celor două Principate”.

“ La mulți ani tuturor cititorilor cotidianului Datina, dată fiind situația că ne apropiem cu pași repezi de revenirea acasă, si-a organizat evenimentele culturale pentru primele luni ale anului, pornind astfel cu dreptul, fiind un an de la care avem mari așteptări, este  un an al provocărilor, foarte important pentru noi.Revenirea acasă la muzeu, pentru personalul muzeului, nu este o realizare numai a consiliului județean, ci este o realizare a tuturor. Muzeul Regiunii Porțile de Fier este un bastion cultural, ce intră în atenția turiștilor din lumea întreagă și suntem atât de bogați în patrimoniu încât suntem apreciați, astfel fiind la fel de importanți și pentru mehedințenii noștri, tinerii noștri, ce își doresc activități la muzeu.Hotarul dintre ani nu înseamnă hotar între activitatea de anul trecut și anul acesta, așa cum s-a scris istoria, abordarea este în continuitatea evenimentelor, anul centenar 2018 rămâne în sufletele noastre, ale românilor, sărbătorind cu toții – 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri

.În 2019 în 24 ianuarie făcând o incursiune în trecut, ne dăm seama că marele eveniment al Marii Uniri, nu era posibil dacă nu s-ar fi parcurs niște pași importanți în istorie, în devenirea noastră ca stat unitar național, astfel Unirea cea Mică, de la 24 ianuarie 1859, a fost un moment esențial în devenirea României Mari.În aceeași notă a continuității, anul trecut am avut concursul județean de istorie dedicat Centenarului Marii

Uniri și câștigătorii concursului județean au fost elevii de la Colegiul Lorin Sălăgean, echipajul lor au câștigat locul I, dar și aprecierea noastră, a tuturor. Astfel ne-am gândit să continuăm, invitându-i astăzi la muzeu pentru a avea o dezbatere pe tema Unirii de la 24 ianuarie 1859. Pe lângă această dezbatere de substanță avem invitați și de la grădinița nr.19, câțiva copilași minunați, ce vor marca acest moment printr-un program artistic pregătit de ei.  ” - pentru Cotidianul Datina d-na manager Doinița Chircu

Ștefania Ianăș

Citit 2212 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1151496

Autentificare