Vineri, 15 Martie 2019 02:00

Nouă cetățeni străini, opriţi la frontiera cu Serbia

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oravița - judeţul Caraş Severin au depistat, în două autoturisme, nouă cetățeni străini care intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.

 În data de 12.03.2019, în jurul orei 21.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Oravița - judeţul Caraş Severin au oprit pe comunicația DN 57, în localitatea de frontieră Comorâște, două autoturisme, înmatriculate în România, conduse de doi cetățeni români. 

Acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au depistat în interiorul celor două autoturisme nouă persoane care nu vorbeau limba română şi nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cu ocazia verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Iran și Irak, șapte adulți și doi minori, cu vârste cuprinse între 6 și 37 de ani, care au trecut frontiera din Serbia. Şoferii mijloacelor de transport au declarat că au preluat cetăţenii străini din zona de frontieră şi urmau să îi transporte până în Timișoara. 

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Citit 2108 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1151924

Autentificare