Marți, 14 Septembrie 2021 15:55

Noua finanțare care înlocuiește Măsura 3 – aplicare direct în MySMIS

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Vești bune de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE)!  Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM), care s-au confruntat cu efectele crizei economice survenite în urma pandemiei de COVID-19, vor putea obține fonduri europene de până la 1 milion de euro fiecare.

Noul Ghid al solicitantului dă peste cap ceea ce afirmase până acum Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. În urmă cu 2 săptămâni, același MIPE publica o propunere de ghid al solicitantului destinat Ministerului Economiei, care prevedea, printre altele, suma de 300 milioane euro din fonduri europene pentru redeschiderea Măsurii 3, prin facilitatea europeană React-EU. 

„Suma va merge către (…) pregătirea și lansarea apelului de proiecte destinat investițiilor productive în cadrul Măsurii 3 – 300 de milioane de euro” – spunea MIPE pe 3 septembrie 2021.

Așadar, atunci scenariul prevedea ca Ministerul Economiei să atragă de la MIPE banii și apoi să deschidă apel de proiecte la care să se înscrie IMM-urile, pe modelul vechii Măsuri 3, care a fost anulată de ministrul Economiei de atunci, Claudiu Năsui. Noua finanțare care înlocuiește Măsura 3 – aplicare direct în MySMIS

Acum, prin noul proiect de ghid al solicitantui, totul se schimbă. Practic vechea Măsură 3 nici nu mai este luată în discuție, dispare complet din documente. După ce a fost anulată de Claudiu Năsui, nu mai apare nici acum în noul Ghid.

De altfel, Ministerul Economiei iese complet din joc. Mișcarea fusese anunțată marți, 7 septembrie, de Claudiu Năsui, la plecarea din Ministerul Economiei, dar a trecut aproape neobservată.

Între timp, la MIPE a venit ministru interimat premierul Florin Cîțu, iar la Ministerul Economiei, Virgil Popescu, cel care a ocupat această funcție și anul trecut și care a lansat practic vechea Măsură 3, acum anulată.

Acum, noua linie de finanțare se numește „Investiții în activități productive” și e tot în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC), dar cu finanțare prin facilitatea React-EU. 

La această finanțare, firmele beneficiare vor aplica direct în sistemul electronic de la MIPE – vechiul MySMIS-2014. perioada de aplicare va fi de 30 de zile și urmează să fie anunțată data lansării.

Așadar, la această linie de finanțare NU se va aplica în portalul de granturi IMM creat anul trecut de STS și Ministerul Economiei pentru schema de ajutoare COVID, în primul mandat al lui Virgil Popescu. Așa dacă ne luăm după acest proiect de ghid de la MIPE.

„Investiții în activități productive” 2021 – valoarea finanțării

Noua schemă de finanțare – „Investiții în activități productive” 2021 – care înlocuiește Măsura 3, va avea o alocare de 358.384.803,64 euro, din care 300.000.000,00 euro fonduri UE FEDR şi  58.384.803,64 euro fonduri de la bugetul de stat, la cursul inforeuro din luna septembrie 2021.

Valoarea maximă a ajutorului (finanțării publice nerambursabile) este echivalentul în lei al sumei de 1.000.000 euro, la cursul inforeuro din luna septembrie 2021. Așadar, în loc de maximum 200.000 de euro, acum ajutorul nerambursabil va fi de 5 ori mai mare.

Intensitatea finanțării publice în ceea ce privește investițiile productive va fi de:

95% pentru microîntreprinderi;

90% pentru întreprinderi mici;

85% pentru întreprinderi mijlocii.

Durata proiectului va fi de maximum 24 de luni fără a depăși data de 31 decembrie 2023.

Beneficiari eligibili – altă listă

Noua schema de finanțare nu mai are nicio legătură cu vechea Măsură 3 nici în privința listei de beneficiari eligibili. Acum se propune o altă listă de coduri CAEN, față de cea din OUG 130/2020 sau din Legea 220/2020.

Astfel, conform ghidului propus acum, beneficiarii noii linii de finanțare „Investiții în activități productive” 2021 sunt IMM-urile din România active în sectoarele  eligibile menționate mai jos:

    Clasa C – Industria Prelucrătoare (fără codurile 11 fabricare băuturi, 12 fabricare tutun și 254 fabricarea armamentului și muniției);

    Clasa F – Construcții;

    Clasa G – Comerț cu ridicata și cu amănuntul; Repararea autovehiculelor și motocicletelor;

    Clasa H – Transport și depozitare;

    Clasa I – Hoteluri și restaurante;

    Clasa M – Activități profesionale, științifice și tehnice;

    Clasa N – Activități de servicii administrative și de activități de servicii suport;

    Clasa P– Învățământ;

    Clasa Q – Sănătate și asistență socială;

    Clasa R – Activități de spectacole, culturale și recreative;

    Clasa S – Alte activități de servicii.

NU vor fi sprijinite în cadrul măsurilor descrise în prezenta schemă de ajutor de stat următoarelor sectoare/tipuri de ajutoare:

    activităţi legate de fabricarea produselor din alcool, tutun, armament;

    activităţi de jocuri de noroc şi pariuri.

Ajutorul acordat întreprinderilor active în prelucrarea şi comercializarea produselor agricole este condiţionat de a nu fi transmis parţial sau integral producătorilor primari şi nu este fixat pe baza preţului sau a cantităţii produselor achiziţionate de la producători primari sau introduse pe piaţă de către întreprinderile în cauză, conform celor de la startupcafe.ro.

Citit 1605 ori Ultima modificare Marți, 14 Septembrie 2021 15:57

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1159998

Autentificare