Marți, 12 Februarie 2019 02:00

Noul proiect de buget aferent pensiilor

Scris de
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pentru 2019 este construit cu un excedent de 2.9 miliarde de lei, arată noul proiect publicat vineri seara de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), cu 1.2 miliarde de lei mai mult decât cel anunţat la 31 ianuarie.

„Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii se stabileşte la venituri în sumă de 71.662.090 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 68.761.379 mii lei, atât la credite de angajament cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 2.900.711 mii lei”, scrie în proiectul publicat vineri seara, în jurul orei 22:00, pe site-ul MFP.

În schimb, proiectul publicat la 31 ianuarie prevedea aceleaşi venituri, de peste 71,66 miliarde de lei, dar cheltuieli mai mari, de 69,96 miliarde de lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 1.7 miliarde de lei.

Potrivit noului proiect, acelaşi buget are sistemul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabileşte: venituri de 181,435 milioane de lei, cheltuieli de 130,919 milioane de lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 50,516 milioane de lei.

Prin noul proiect, pentru bugetul asigurărilor pentru şomaj, veniturile au fost stabilite la 1,35 miliarde de lei, la fel precum la 31 ianuarie. În schimb, cheltuielile pentru acesta au fost stabilite pentru creditele de angajament la 1,583 miliarde de lei, mai mici cu 100 de milioane de lei decât anterior, iar pentru creditele bugetare la 1,03 miliarde de lei, cu 100 de milioane de lei mai puţin, iar noul excedent este de 320,335 milioane de lei, cu 100 de milioane de lei mai mare decât anterior.

„Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, se stabileşte la venituri în sumă de 905.299 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 18.263 mii lei, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu un excedent de 887.036 mii lei”, menţionează noul proiect de buget. Acestea reprezintă aceleaşi niveluri precum cele anunţate cu opt zile înainte.

Citit 2195 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1151760

Autentificare