Vineri, 23 Aprilie 2021 15:27

Noul regulament pentru ITP a fost aprobat: ITP anual pentru mașinile mai vechi de 12 ani

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Mașinile cu o vechime mai mare de 12 ani trebuie să facă ITP-ul anual. Indiferent de vechimea mașinii, inspecția va putea fi trecută chiar și în cazul unor deficiențe minore. În plus, mașinile noi trebuie să facă primul ITP după 3 ani. Proiectul de lege care prevede modificări majore la regulamentul pentru efectuarea și trecerea Inspecției Tehnice Periodice (ITP) a fost adoptat marți de Camera Deputaților, după ce în luna septembrie a fost votat și de Senat.

Deputații nu au adus nicio modificare la proiectul care a fost anunțat încă din luna ianuarie a acestui an, completat ulterior în luna aprilie cu o serie de propuneri din partea Registrului Auto Român (RAR).

Treci ITP-ul cu deficiențe minore la mașină
Una dintre cele mai importante noutăți se aplică tuturor mașinilor și prevede împărțirea deficiențelor unei mașini în 3 categorii: minore, majore și periculoase. Indiferent de vechime, o mașină va putea trece ITP-ul chiar și în cazul existenței unor deficiențe minore.

Noua lege explică și cum vor fi determinate tipurile de deficiențe:

● deficiențe minore: deficiențe care nu au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului său impact asupra mediului și alte neconformități minore;
● deficiențe majore: deficiențe care pot compromite siguranța vehiculului, pot avea un impact asupra mediului său îi pot pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic, dar și alte neconformități mai importante;
● deficiențe periculoase: deficiențe care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului.

În cazul în care o mașină are deficiențe din două categorii, va fi clasificata la categoria corespunzătoare deficienței mai mare.

Citit 3019 ori

mica publicitate

citeste ziarul

dordorulet

editia de weekend

filme spirituale

media button

datina email add

Vremea pe 3 zile

Statistici

Afișări articole
1135365

Autentificare